Alejo Vidal-Quadras, fost șef al filialei catalane din Partidul Popular spaniol și fondator al Vox, a fost împușcat în față în plină stradă, joi, la Madrid, potrivit El Pais și Reuters.
Alejo Vidal-Quadras, în vârstă de 78 de ani, a fost împușcat în centrul Madridului, în exclusivista zonă Salamanca, și a fost transportat la spital.
Surse din cadrul serviciilor de urgență susțin că Vidal-Quadras are o singură rană, în zona maxilarului, dar că este în stare stabilă.
El Pais notează că, din primele investigații, la atac ar fi luat parte doi indivizi care se deplasau cu o motocicletă Yamaha de culoare neagră.
Martorii spun că unul dintre ei purta o cască neagră și era îmbrăcat cu un palton albastru. Acesta îl aștepta pe Alejo Vidal-Quadras, care trecea prin zonă – acolo unde și locuiește.
Atacatorul s-a apropiat de el și l-ar fi împușcat în față de la o distanță de circa doi metri, iar apoi a ieșit în stradă și s-a urcat pe motocicleta pe care îl aștepta complicele său.
Cei doi au pornit în mare viteză, pe o stradă cu sens unic, și deocamdată au reușit să scape de polițiști.
Martorii spun că bărbatul care a tras cu arma părea a fi „tânăr și puțin corpolent”.