Fost oficial american: Politica NATO în estul Europei ar putea precipita un adevărat Armaghedon. Putin a avertizat, dar guvernele imbecile din Polonia și România nu aud

Fost oficial american: Politica NATO în estul Europei ar putea precipita un adevărat Armaghedon. Putin a avertizat, dar guvernele imbecile din Polonia și România nu aud
Foto: beforeitsnews.com

Paul Craig Roberts, autorul politicii economice a Administrației Reagan de la finele anilor 1980, privește cu neîncredere politica Statelor Unite în estul Europei și este de părere că aceasta l-ar putea determina pe Vladimir Putin să lanseze o lovitură preventivă în zonă. El consideră că atitudinea NATO în raport cu Europa de Est este atât de greșită încât ar putea precipita un război pe care îl echivalează cu un adevărat ”Armaghedon”.

Roberts scrie pe blogul său că mesajele venite dinspre Occident l-ar putea convinge pe liderul de la Kremlin că un atac venit dinspre Vest este inevitabil, deci mai bine ar acționa el preventiv. Fostul oficial american dă drept exemplu un raport preluat la începutul lunii iunie de Deutsche Wirtschafts Nachrichten conform căruia Guvernul de la Berlin se pregătește de război împotriva Rusiei. Potrivit acestei publicații, raportul a ajuns inclusiv la serviciile secrete rusești.

De asemenea, masarea de dispozitive militare în apropierea granițelor sale reprezintă o amenințare pentru Rusia. De altfel, liderului naționalist Vladimir Jirinovschi, vicepreședinte al Parlamentului rus, a amintit la un moment dat că atunci când acest lucru s-a mai întâmplat, în 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică.

"Nu spun că vor ataca mâine", a completat Jirinovschi, însă, dacă nu va rămâne nicio zonă tampon între trupele NATO și granița Rusiei, aceasta ar provoca o lovitură preventivă.

În opinia fostului oficial american, Jirinovschi a fost determinat sau împins să facă o astfel de declarație și, probabil, chiar și Putin a ajuns acolo.
"Putin a menționat clar că Rusia nu va accepta baze de rachete în Polonia și România. El a informat Washington-ul și guvernele imbecile din Polonia și România. În orice caz, așa cum a observat și Putin, ei nu aud", a mai scris Roberts.

În sprijunul afirmațiilor sale, el revine la o altă declarație a lui Jirinovschi: "Nu ne-a speriat. Sunt europenii cei care se tem. Lăsați-i să se teamă! Pe polonezi, pe germani, pe toți (…) Doar că acum li s-a impus ideea că sunt siguri ca parte în NATO. Din contră, cu cât mai mulți soldați NATO sunt pe teritoriul tău, cu atât mai repede vei muri! Până la ultimul om! Îndepărtați NATO de pe teritoriul vostru!".

Paul Craig Roberts a mai scris că Washington-ul probabil nu va realiza ce situație periculoasă a creat decât atunci când va fi prea târziu. La fel și Vestul.
Vestul se va trezi când "nu va mai rămâne nimic din trupele germane și NATO, din Polonia și România și toți noi ceilalți", a conchis fostul oficial american.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`