Un membru al fostei echipe guvernamentale a lui Donald Trump pe probleme de securitate a afirmat că amenințarea nucleară nu trebuie ignorată iar riscul nu este atât de mare precum avertizează Joe Biden.
John Bolton, fost consilier pe probleme de securitate națională în timpul guvernării americane anterioare, a declarat, într-un interviu acordat postului american CBS News, că o eventuală decizie a Kremlinului de a folosi arme nucleare ar însemna sfârșitul acestuia.
„Cred că este important să impunem responsabilitatea autorităților din Rusia care ar aproba utilizarea unei arme nucleare și mă refer în special la Vladimir Putin. Cred că ar trebui să spunem foarte clar, în mod public, că nu doar Putin, ci întreaga conducere rusă de vârf, toți cetățenii Rusiei să știe că, dacă Putin autorizează utilizarea unei arme nucleare, el și-a semnat sinuciderea”, a menționat oficialul.
„Ei bine, știți, el este centrul de comandă și control al armatei ruse, ceea ce numim Autoritatea Comandamentului Național. El va deveni o țintă militară legitimă.
Și cred că, deși există o mulțime de alte lucruri pe care le mai putem face, trebuie să știe că se va afla pe lista noastră de ținte în acel moment”, a adăugat fostul consilier al lui Trump.
John Bolton a fost consilier pe probleme de securitate al Casei Albe în urmă cu patrui ani și a fost demis în 2019 de Donald Trump întrucât au existat diferențe de opinii în anumite politici naționale.