Forțele ruse continuă să bombardeze orașul Mariupol, a declarat comandantul-adjunct al Regimentului ucrainean Azov, căpitanul Svyatoslav Palamar, duminică, într-un mesaj transmis cu ocazia Paștelui, în care a subliniat nevoia de evacuare a civililor și a forțelor ucrainene care sunt încercuite de trupele invadatoare, transmite CNN.
„Hristos a Înviat, dragă Ucraina. Astăzi este o zi mare, dar chiar și așa inamicul continuă să arunce bombe aeriene, navele lansează artilerie, tunurile trag, tancurile inamice continuă să lovească, infateria încearcă să asedieze”, a declarat căpitanul ucrainean.
„Am dori să le mulțumim celor care încearcă să îi ajute pe civilii din Mariupol să se evacueze din această zonă periculoasă, cu fapte, nu vorbe. Le mulțumesc celor care fac toate eforturile pentru a ne retrage din încercuire armata, care a fost lăsată singură cu forțele copleșitoare ale inamicului”, a continuat Svyatoslav Palamar.
The work of grenade launchers of the DPR army in Mariupol. pic.twitter.com/2wAME7oeGa
— ТРУХА⚡️English (@TpyxaNews) April 24, 2022
Regimentul Azov, cunoscut de asemenea drept Batalionul Azov, este o unitate care a luat naștere ca batalion de voluntari ultranaționaliști.
Trupele Azov au adoptat posturi defensive în interiorul combinatului Azovstal, alături de alte forțe ucrainene. Fabrica a fost atacată în mod constant de forțele ruse chiar și în Duminica Paștelui, susține consilierul prezidențial ucrainean Mihailo Podoliak.
În jur de 100.000 de civili au nevoie de evacuare din Mariupol, un oraș transformat în ruină de bombardamentele forțelor ruse. Armata rusă fusese acuzată și sâmbătă că a sabotat o operațiune de evacuare.
City center of Mariupol today. It’s impossible but for #ruzzia there are no bounds in terror and pain.#StopRussiaNow #GenocideOfUkrainians pic.twitter.com/BmU7jgpJjY
— AndrewS (@ascometa) April 24, 2022