Forțele ruse ar fi săpat tranșee într-o zonă interzisă, foarte radioactivă, de lângă Cernobîl
Autoritățile ucrainene au publicat miercuri un videoclip în care se vede cum forțele militare ruse au săpat tranșee într-o zonă interzisă și foarte radioactivă de lângă Cernobîl.
Videoclipul a fost realizat cu o dronă și publicat de autoritățile ucrainene pe Telegram, pe pagina Energoatom, operatorul de stat al centralelor nucleare din Ucraina. În imagini se pot remarca, potrivit CNN, gropi libere și tranșee de fortificații militare abandonate într-o zonă cunoscută sub numele de Pădurea Roșie.
Militarii ruși au săpat tranșee într-o zonă contaminată și radioactivă de la Cernobîl
Zona în care militarii ruși și-au săpat tranșeele este Pădurea Roșie, cunoscută ca fiind o zonă extrem de radioactivă din apropierea Cernobîlului. Pădurea Roșie și-a primit numele atunci când zeci de kilometri pătrați de pini au devenit roșii după ce au absorbit radiațiile de la explozia de la Cernobîl din 1986 – cel mai mare dezastru nuclear din lume.
Pădurea Roșie este considerată cea mai contaminată și periculoasă zonă din întreaga arie de excludere din orașul Cernobîl. Este interzis accesul persoanelor care nu lucrează în zonă sau care nu au un permis special.
Trupele ruse, expuse la radiații în Pădurea Roșie
În cursul săptămânii trecute, Energatom a transmis că nu este clar ce face armata rusă în pădurea roșie și că este foarte posibil ca soldații să fi fost expuși la volum semnificativ de radiații în urma acțiunilor pe care le-au desfășurat într-un dintre cele mai periculoase zone de la Cernobîl.
Praful gros radioactiv ridicat de vehiculele grele rusești ar fi putut fi inhalat de trupe, care nu purtau echipament de protecție antiradiații, au spus lucrătorii fabricii.
Cernobîlul a căzut în mâinile trupelor ruse în prima săptămână de război din Ucraina. Joi, trupele ruse și-au anunțat intenția de a pleca și au predat controlul personalului ucrainean. Fabrica este acum din nou sub controlul autorităților ucrainene.