Forțele de ordine din Spania au destructurat o rețea de traficanți de heroină care opera în Europa

Publicat: 20 11. 2015, 08:46
Foto: antena3.ro

O rețea de traficanți de heroină care opera în toată Europa, inclusiv în România, a fost destructurată de forţele de ordine din Spania.

Au fost arestate 35 de persoane şi confiscate 83 de kilograme de heroină.

Valoarea drogurilor pe piața neagră depășește 6 milioane de euro.

Potrivit poliţiei spaniole, traficanţii aduceau drogurile din Turcia printr-o organizație condusă de un important traficant de droguri român dintr-o închisoare din România.

În afară de Spania, drogurile erau revândute în Portugalia, Franța, Italia, Luxemburg, Norvegia, Suedia, Finlanda, Elveția și România.