Forțele americane au tras mai multe focuri de avertisment pe aeroportul din Kabul, invadat de civili afgani

Publicat: 16 08. 2021, 09:25

Forțele americane au tras mai multe focuri în aer în apropierea aeroportului din Kabul, luni, pentru a îndepărta sute de civili, a declarat un oficial american pentru Reuters.

„Mulțimea a scăpată de sub control”, a declarat oficialul pentru Reuters prin telefon. „Focul a fost deschis doar pentru a dezamorsa haosul”.

Sute de afgani au blocat aeroportul încercând să iasă din țară după ce insurgenții talibani au intrat duminică în capitală.

Trupele americane sunt responsabile pe aeroport, ajutând la evacuarea personalului ambasadei și a altor civili.

Aeroportul din Kabul a fost luat cu asalt, în ultimele ore, de cetățenii afgani și străini care își doresc să plece din țară. Potriviți unui martor care a relatat de la fața locului pentru BBC, sala de plecări s-a transformat într-un adevărat haos, iar mai mulți angajați ai aeroportului și-au părăsit posturile, încercând la rândul lor să fugă din țară.

Martorul a povestit că timpul de așteptare a fost de aproximativ opt ore, iar o serie de bilete au fost printate în secret, pentru oficialii țării.

Totodată, potrivit BBC, oamenii s-au călcat în picioare pentru a prinde ultimul avion, aeronavă în care au încercat să se urce cât mai mulți cetățeni afgani.

Drumurile de acces din Kabul sunt pline pana la refuz de oameni disperați care vor sa paraseasca capitala.