Forţele Aeriene Române au detectat trei rachete în spaţiul aerian aferent bazinului nord-vestic al Mării Negre, lansate către Ucraina. Rachetele au survolat şi spaţiul aerian al Republicii Moldova

Forţele Aeriene Române au detectat trei rachete în spaţiul aerian aferent bazinului nord-vestic al Mării Negre, lansate către Ucraina. Rachetele au survolat şi spaţiul aerian al Republicii Moldova
Foto: Facebook @ Forțele Aeriene Române

Ministerul Apărării anunţă, luni, că Forţele Aeriene au detectat trei ţinte aeriene care au evoluat în spaţiul aerian aferent bazinului nord-vestic al Mării Negre, către spaţiul aerian al Ucrainei (regiunile Odessa şi Viniţa). Ţintele aeriene au survolat şi spaţiul aerian al Republicii Moldova.

Forțele Aeriene Române confirmă încălcarea spațiului aerian moldovenesc

Structurile Statului Major al Forţelor Aeriene care execută serviciul de luptă permanent pentru supravegherea spațiului aerian al României au detectat luni, 10 octombrie, în intervalul  orar 8.05-9.09, trei ţinte aeriene care au evoluat în spaţiul aerian aferent bazinului nord-vestic al Mării Negre, către spaţiul aerian al Ucrainei (regiunile Odessa şi Viniţa). Țintele aeriene au survolat și spaţiul aerian al Republicii Moldova.

Din analiza traiectelor de evoluţie şi a parametrilor de zbor, a rezultat că ţintele aeriene au fost, cel mai probabil, rachete de croazieră lansate de pe platforme navale sau terestre din vestul Peninsulei Crimeea.

Țintele aeriene în discuție nu au reprezentat un pericol pentru teritoriul României sau pentru siguranţa traficului aerian al României şi al NATO.

Radarele de supraveghere și cercetare din cadrul Forțelor Aeriene Române fac parte din sistemul de comandă şi control naţional al României şi al NATO şi asigură informarea şi avertizarea timpurie a decidenţilor militari şi politici din România şi din Alianţă.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale condamnă în termenii cei mai fermi războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, exprimând sprijinul total pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării vecine. Acțiunile brutale de astăzi, care au vizat zone civile, intens populate, încalcă grav orice normă a dreptului internațional umanitar și, implicit, a Cartei Națiunilor Unite.

Trei rachete de croazieră rusești au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova

Trei rachete de croazieră care au fost lansate asupra Ucrainei luni dimineață de pe navele rusești din Marea Neagră au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, a anunțat ministrul de externe de la Chișinău, Nicu Popescu, care a precizat că a dispus convocarea ambasadorului rus pentru a da explicații.

„Trei rachete de croazieră lansate asupra Ucrainei în această dimineață de pe nave rusești din Marea Neagră au traversat spațiul aerian al Moldovei. Am dat dispoziții să fie convocat ambasadorul Rusiei pentru a oferi o explicație”, a scris ministrul de externe al Republicii Moldova, luni, pe Twitter.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)