Fondurile europene, condiționate de respectarea statului de drept. Acord încheiat între Parlamentul European și Consiliul UE

Publicat: 05 11. 2020, 17:11
Foto: pixabay.com

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord final în ceea ce privește condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept.

Acord istoric privind condiționarea fondurilor europeane de statul de drept

Potrivit co-raportorului finlandez Petri Sarvamaa, prin intermediul acestui mecanism UE nu va mai finanța guvernele care nu respectă statul de drept.

„Înţelegerea de astăzi este pas important în protejarea valorilor UE. Pentru prima oară am stabilit un mecanism care permite UE să stopeze finanţarea guvernelor care nu respectă valori precum statul de drept”, a declarat co-raportorul finlandez Petri Sarvamaa, membru al grupului PPE, după încheierea negocierilor, conform sursei citate.

La rândul ei, co-raportoarea Eider Gardiazabal Rubial din Spania a precizat că este crucial faptul că beneficiarii finali nu vor fi pedepsiţi pentru greşelile guvernelor şi că vor continua să primească fonduri pe care se pot baza, chiar şi după ce a fost declanşat mecanismul de condiţionare.

„Pentru noi a fost crucial faptul că beneficiarii nu au fost pedepsiţi pentru greşelile guvernelor acestora şi că vor continua să primească fondurile promise şi se vor putea baza pe ele, chiar şi după ce este declanşat mecanismul de condiţionalitate. Putem spune cu mândrie că am obţinut un sistem puternic care le va garanta protecţia”, a afirmat Eider Gardiazabal Rubial.

Acordul urmează să fie adoptat în mod formal de Parlamentul European şi de către miniştrii UE, mai arată sursa citată.

Europarlamentarii au reuşit să asigure că noua normă nu este aplicată doar când fondurile UE sunt folosite în alte scopuri, cum ar fi cazuri de corupţie sau fraudă.

Mecanismul va fi aplicat şi aspectelor sistemice corelate cu valorile fundamentale ale UE pe care toate statele membre trebuie să le respecte, cum ar fi libertatea, democraţia, egalitate şi respectarea drepturilor omului inclusiv drepturile minorităţilor.

Negociatorii PE au insistaţi şi ca frauda fiscală şi evaziunea fiscală să fie considerate posibile încălcări, incluzând ambele cazuri şi lărgind aria şi probleme recurente.

Eurodeputaţii au reuşit să scurteze timpul în care instituţiile UE îl vor avea în adoptarea măsurilor împotriva unui stat membru, dacă sunt identificate riscuri de încălcare a statului de drept, la un maxim de 7-9 luni (comparativ cu 12-13 luni, cum a fost iniţial cerut de Consiliul UE).

Comisia, după ce stabileşte că există o încălcare, va propune declanşarea mecanismului de condiţionare împotriva unui guvern al unui stat membru al UE. Consiliul va avea o lună la dispoziţie să adopte măsurile propuse (sau trei luni în cazuri excepţionale), iar decizia va fi luată printr-o majoritate calificată. Comisia îşi va folosi drepturile de a convoca Consiliul pentru a se asigura că se respectă termenul limită.