Fondatorul Discovery Channel, John Hendricks, se retrage de la conducerea grupului

Publicat: 21 03. 2014, 17:01
Foto: gossip.pcvirt.com

Fondatorul Discovery Channel, John Hendricks, se va retrage din funcţiile de preşedinte al comitetului director şi de director al consiliului de administraţie al companiei Discovery Communications, începând din data de 16 mai.

Grupul Discovery a anunţat că John Hendricks, în vârstă de 61 de ani, care a creat şi a lansat Discovery Channel în 1985, îşi va păstra funcţiile actuale în companie până la adunarea anuală a acţionarilor din 16 mai.

John Hendricks a spus că a luat decizia de a se retrage pentru a putea să călătorească şi să exploreze lumea.

Retragerea lui John Hendricks din compania pe care a înfiinţat-o va pune capăt colaborării sale de aproape 30 de ani cu grupul Discovery, al cărui Chief Executive Officer (CEO) a fost până în 2004.

Actualul CEO al Discovery Communications este David Zaslav.