Fondatorii Facebook și Twitter, amenințați cu moartea de Statul Islamic: În curând, numele voastre vor fi şterse, după ce vă distrugem companiile (FOTO)
Fondatorii Facebook și Twitter au intrat în vizorul rețelei teroriste Statul Islamic. Într-o înregistrare video postată pe internet jihadiștii îi amenință cu moartea pe pe Mark Zuckerberg şi pe Jack Dorsey, acuzaţi de închiderea conturilor grupurilor islamiste, informează Mirror.co.uk.
Clipul, care a fost preluat de site-ul Vocativ, conține fotografii cu Zuckerberg şi Dorsey care au găuri de gloanţe.
„Afirmaţi zilnic că suspendaţi conturile noastre online, iar noi vă întrebăm: asta este tot ce puteţi face? Dacă ne închideţi un cont, deschidem alte zece; în curând, numele voastre vor fi şterse, după ce vă distrugem companiile, cu ajutorul lui Allah; ştiţi bine că ceea ce spunem este adevărat”, a transmis un membru al Statului Islamic.
78 de profiluri fundamentaliste islamice au fost închise de Facebook după atentatele teroriste de la Paris, din luna noiembrie, în urma cărora 130 de persoane au fost ucise.
Foto: telegraph.co.uk