”Folosește-te de simțul umorului și asigură-te că TOATĂ LUMEA râde de el!” Michael Moore are un plan pentru cetățeanul american: Cum să scapi de Trump în zece pași simpli

Publicat: 25 02. 2017, 17:59
Foto:Hollywood Reporter

Regizorul Michael Moore, unul dintre principalii critici ai lui Donald Trump, a postat pe blogul său un plan în zece pași prin care americanii se pot descotorosi de magnat.

Cineastul a scris constant și a ținut numeroase discursuri în care l-a criticat pe noul șef de la Casa Albă, ba chiar, la un moment dat, a fost atât de pesimist încât a susținut că ”Donald Trump o să ne omoare pe toți”. Totuși, se pare că Moore mai are o speranță și crede că americanii, cu ceva efort, îl pot zbura pe republican de la Casa Albă.

După ce a remarcat faptul că președintele are mari probleme, Moore le-a transmis americanilor cei zece pași pentru ”a reuși cu succes să eliminăm forța întunecată care este Trump”:

1. Sună Congresul în fiecare zi și denunță proiectele Administrației Trump.

2. Mergi măcar o dată pe lună la biroul din teritoriu al reprezentantului tău din Congres și discută cu el.

3. Formează alături de alți cinci până la 20 de prieteni sau membri de familie o echipă de răspuns rapid. Dacă se întâmplă ceva, fiți pregătiți să luați legătura unii cu alții și să concepeți un plan. Informați-vă unii pe alții zi de zi. Fiți la curent cu ce se întâmplă!

4. Alătură-te unei asociații sau unui grup constituit la nivel național.

5. Continuă marșul femeilor. Acesta nu trebuie să se sfârșească niciodată! Pune la punct un ”calendar al rezistenței” cu viitoarele acțiuni.

6. Preia Partidul Democrat! Implică-te activ în dezbaterile acestuia, participăla întrunirile organizațiilor locale.

7. Formează la nivelul comunității taleregiuni de rezistență democrată. Arătă Americii ce se întâmplă când Trump nu deține controlul.

8. Candidează! Interesează-te cum poți participa la alegeri. Dacă nu o vei face tu, o voi face eu!

9. Nu temai plângede media și fiitu media! Folosește-te de rețelele de socializare și distribuie informațiile și știrile corecte. Asigură-te că datele ajung și la prietenii și rudele tale.

10. Ironizează-l pe Trump! Nimic nu-l enervează mai tare decât să fie luat peste picior! Folosește-te de simțul umorului și asigură-te că toată lumea râde de Trump!