Necesitățile de finanțare externă ale Ucrainei se ridică de la trei la cinci miliarde de dolari pe lună, până la finele anului, în cazul în care bombardamentele rusești se intensifică, a anunțat directorul Fondului Monetar Internațional(FMI), Kristalina Georgieva, potrivit Reuters.
Estimarea experţilor FMI vine după ce aceștia s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu oficialii ucraineni la Viena unde au discutat nevoile financiare ale Ucrainei.
Uniunea Europeană vine în întâmpinarea nevoilor urgente ale Kievului: conform președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, UE va continua sprijinul pentru Ucraina și anul viitor, asigurând asistență financiară de 1,5 miliarde de euro pe lună.
Referitor la costurile de reconstrucție, o evaluare comună a guvernului Ucrainei, Comisiei Europene și Băncii Mondiale realizată în cooperare cu partenerii, estimează suma la aproximativ 350 miliarde dolari, iar suma este în continuă creștere pe fondul continuării războiului provocat de Rusia.