Fluxul de refugiați se menține constant, în ciuda vremii nefavorabile: În insula Lesbos continuă să sosească, zilnic, circa 1.000 de imigranți
Numărul refugiaților care ajung pe mare în insula grecească Lesbos a scăzut, dar tot nu a scăzut sub 1.000 de imigranți pe zi.
Un salvamar spaniol voluntar îi conduce pe refugiați, cu ajutorul unui jet ski, la port pentru a coborî în siguranță de pe bărcile gonflabile, potrivit aljazeera.com.
Și deși apa este din ce în ce mai rece și vremea nu tocmai prielnică, refugiații continuă să sosească în număr mare pentru această perioadă.
Un marocan în vârstă de 28 de ani spune că Marocul nu mai era o opțiune, explicând că a ajuns în Lesbos la o zi după ce s-a urcat într-o barcă, în Turcia.
„Nu avem nimic pentru care să ne pară rău că plecăm. Oamenii sunt sub presiunea guvernului”, a spus bărbatul.
Despre drumul de pe mare, acesta a spus că „a fost înfricoșător, dar ce altceva puteam face?”, adăugând că va continua călătoria spre Europa de Vest, chiar dacă vine vremea rea. Însă, săptămâna trecută, Macedonia a anunțat că granițele sale sunt închise pentru solicitanții de azil care nu pt dovedi cetățenia în Irak, Siria sau Afganistan.
„Mai bine mor la frontieră decât să nu am niciun viitor în Maroc”, a continuat bărbatul.
Potrivit UNHCR, peste 900.000 de refugiați au ajuns, pe mare, în Europa, în acest an. Tot în această perioadă, organizația a dat dispărute cel puțin 3.515 persoane.
În ceea ce privește insula Lesbos, în luna iunie au ajuns zilnic, în medie, 6.000 de persoane, iar punctul culminant a fost atins pe 11 septembrie cu 9.500 de imigranți.
De altfel, la începutul acestei săptămâni, Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu Turcia. Mai precis, UE va plăti 3 miliarde de euro pentru ca Turcia să reducă fluxul de refugiați, în contextul în care europenii se așteaptă la peste 1,5 milioane de refugiați, la sfârșitul acestui na.
Turcia găzduiește circa 2 milioane de refugiți.