Florin Cîțu: „Campania de vaccinare și-a atins obiectivele. Ca să nu avem un val patru trebuie să ne vaccinăm și este vaccin peste tot în România”

Publicat: 29 06. 2021, 21:49
Actualizat: 29 06. 2021, 21:50
Premierul Florin Cîțu, în timul ședinței de Guvern Sursa foto: Facebook

Premierul Florin Cîțu a declarat marți seara că vaccinarea și-a atins pentru acest moment obiectivele în România, având în vedere că în București nu a fost raportat niciun caz de coronarius zilele trecute, iar capacitatea de vaccinare a crescut de la debutul campaniei:

“Vaccinarea cred că și-a atins obiectivul pentru acest moment, am avut acum câteva zile în București zero persoane infectate cu coronavirus. Acesta este de fapt obiectivul vaccinării, de a scăpa de pandemie.

Am făcut ceea ce am spus. Am spus că vom avea…și vreau să vă aduc aminte cum era situația din ianuarie și din februarie când în fiecare zi creșteam număruld e locuri care puteau fi vaccinate și am spus că vom avea capacitatea să ajungem la 110.000 de persoane pe zi să vaccinăm. Am făcut acest lucru. Vaccinul nu este obligatoriu. Cei care nu vor să se vaccineze își asumă consecințele”, a spus premierul la Digi 24.

Pe de altă parte, acesta a precizat că noua variantă Delta considerată mai contagioasă este mai periculoasă, însă singura soluție pentru prevenirea unui val patru este vaccinarea:

“Este un pericol, dar având în vedere că te poți vaccina oriunde cu toate tipurile de vaccin aprobate nu ar trebui să fie o mare problemă din punctul meu de vedere. Mai ales că așa cum sunt aceste vaccinuri, ele pot fi imediat modificate să țină cont și pentru această tulpină dar cei care au schema complet acolo șansele să se infecteze sunt foarte mici sau zero. Ca să nu avem un val patru trebuie să ne vaccinăm și este vaccin peste tot în România”, a mai spus premierul.