Fiul fostului președinte SUA Ronald Reagan: „Dacă este un lider în lumea de astăzi, acela este Putin”

Publicat: 02 07. 2014, 11:54
Foto: cnn.com

Fiul fostului președinte al Statelor Unite, Ronald Reagan, a afirmat, în mod surprinzător, că „dacă este un lider în lumea de astăzi, acest lider este Vladimir Putin”, informează Newsmax TV.

Comentatorul politic Mike Reagen a declarat că SUA nu au o politică externă clară și fermă, acest lucru fiind unul dintre motivele din spatele succesului obținut de teroriștii din Irak, după retragerea trupelor SUA.

El a mai precizat că astăzi există o lipsă a unor lideri puternici, precum Ronald Reagan, Margaret Thatcher, Mikhail Gorbaciov sau Papa Ioan Paul al II-lea.

„Dacă există un lider în lumea de astăzi, acest lider este Vladimir Putin. Am scris despre asta cu câteva luni în urmă – că Vladimir Putin este practic un maestru păpușar. Nimeni la Washington nu vrea să accepte responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă astăzi”, a spus moderatorul emisiunii „America’s Forum” de la Newsmax TV.

Acesta este fiul adoptat de Ronald Reagan și de prima sa soție, Jane Wyman.