Firma care produce ”MasterChef” și ”The Voice”, preluată pentru două miliarde euro
Grupul francez de media Banijay este pe punctul de a prelua producătorul audiovizual mondial, Endemol Shine, pentru o sumă de aproape două miliarde euro, a declarat o sursă din apropierea acestui dosar, pentru Reuters.
Mai mult, publicaţiile franceze Le Figaro şi Les Echos au dezvăluit că discuţiile cu privire la preluarea Endemol de către Banijay, pentru o sumă de aproximativ două miliarde euro, inclusiv datoriile, sunt aproape de final.
LACRIMI AMARE ÎN TEATRUL ROMÂNESC! BIETUL FLORIN PIERSIC! FIUL SĂU A FĂCUT ANUNȚUL ȘOCANT
Endemol, compania deținută de Disney şi fondul de investiţii Apollo Global Management, pruduce emisiunile ”MasterChef” și ”The Voice”, dar și serialul ”Black Mirror”, transmite Agerpres.
S-A TERMINAT! FINAL TRIST PENTRU SILVIU PRIGOANĂ! DIN PĂCATE A PIERDUT LUPTA! ADRIANA BAHMUŢEANU, ÎN STARE DE ȘOC (GALERIE FOTO)
Compania a fost scoasă la vânzare în iulie 2018, pentru un preț cuprins între 2,3 și 3 miliarde de euro.