Finlanda nu știe unde au dispărut 160 de solicitanți de azil care au reușit să intre în țară venind din Rusia

Publicat: 19 01. 2024, 20:35
Foto simbol: Pixabay

Circa 160 de persoane care au solicitat azil anul trecut la intrarea pe teritoriul Finlandei, venind din Rusia, nu mai sunt de găsit, conform autorității finlandeze de control a imigrației, relatează Reuters.

Finlanda și-a închis granița cu Rusia la finele anului trecut, pe fondul unui număr tot mai mare de sosiri ale unor persoane din țări precum Siria și Somalia. Motivându-și decizia, Finlanda a acuzat Moscova că a direcționat migranții către frontieră. Kremlinul a negat în repetate rânduri aceste acuzații, diplomația rusă afirmând că hotărârea Finlandei este „fără îndoială” una provocatoare, notează Politico.

Lipsesc din centrele de azil 160 de persoane care au intrat în Finlanda

Migri, autoritatea finlandeză de reglementări în domeniul imigrației, precizează că în ultimele cinci luni ale anului trecut a primit un număr de 1.323 de cereri de azil la frontiera de est, dintre care aproximativ 900 în noiembrie și peste 300 în decembrie.

Directorul Unității de azil din cadrul Migri, Antti Lehtinen, a recunoscut că, în prezent, 160 de persoane lipsesc din centrele de primire, cele mai multe dintre ele fiind necunoscute.

!8 persoane au depus o cerere de azil în alte țări europene, inclusiv în Olanda, Belgia, Norvegia, Suedia, Franța, Germania și Elveția.

„Desigur, este posibil ca dintre aceste 160 de persoane, majoritatea să-și fi continuat drumul către o altă țară, dar să nu fi depus încă o cerere de azil în țara respectivă”, a admis Lehtinen.

Fiecare solicitant de azil este amprentat digital

Fiecărui solicitant de azil din Finlanda i se iau amprentele digitale în sistemul Eurodac, baza de date partajată la nivel european europeană.

În conformitate cu normele blocului comunitar, țara UE în care un migrant depune prima solicitare de azil este responsabilă pentru procesarea cererii.

Anterior în cursul lunii ianuarie, Finlanda a prelungit închiderea graniței sale cu Rusia până la data 11 februarie, afirmând că este probabil ca afluxul de solicitanți de azil să reînceapă dacă frontiera se va deschide.

Președintele finlandez Sauli Niinisto a cerut anul trecut o soluție la nivelul UE pentru stoparea intrărilor necontrolabile în spațiul Schengen, spațiul de liberă circulație al Europei.

Trafic de persoane, imigrașie ilegală

Joi, o unitate a pazei de coastă din cadrul Poliției finlandeze de Frontieră a anunțat că investighează mai multe cazuri de „asistență în imigrația ilegală” înregistrate la frontiera de est, suspectând implicarea unor organizații criminale care se ocupă cu traficul pe scară largă de persoane.

„Activitățile de trafic au profitat de întreruperile de securitate de la frontiera de est”, a precizat unitatea, într-un comunicat.

„Suspectăm că există cel puțin câteva sute de persoane care încă încearcă să își continue călătoria din Finlanda către alte țări din UE și Schengen”, a precizat, pentru Reuters, șeful echipei de anchetă din cadrul gărzii de coastă, Antti Raassina.