Finlanda găzduiește primul său exercițiu de artilerie organizat în cadrul NATO, după ce țara nordică s-a alăturat alianței militare anul trecut.
Exercițiul militar face parte din cadrul „Dynamic Front 25”, cel mai mare exercițiu de artilerie organizat în Europa, care se desfășoară și în Estonia, Germania, România și Polonia, conform tvrinfo.ro.
Finlanda împarte o graniță de 1.300 de kilometri cu Rusia, iar în 2023 a aderat la NATO. Acest lucru a încheiat perioada de nealiniere militară după invadarea Ucrainei de către Moscova, în februarie 2022. Pentru prima dată, țara va găzdui tiruri de artilerie la scară largă, la mai puțin de 200 de kilometri de granița cu Rusia.
„Lucrăm la interoperabilitate cu aliaţii noştri pentru a efectua tiruri de artilerie în coordonare cu aliaţii noştri din NATO”, a explicat Romain, căpitan al armatei franceze şi comandant al regimentului 93 de artilerie de munte.
Militarii care participă la exercițiu au fost îmbrăcați în ţinute călduroase de camuflaj şi s-au antrenat pe un teren unde temperatura este cu câteva grade sub zero grade Celsius.
Acest exercițiu se desfășoară în poligonul și zona de antrenament din Laponia, numite Rovajarvi, sunt cele mai mari din Europa. „Zona în sine şi condiţiile ei sunt motivul pentru care aliaţii vor să vină să se antreneze în zona de exerciţiu Rovajarvi”, a declarat pentru AFP colonelul finlandez Janne Makitalo, comandantul exerciţiului.
Colonelul a explicat că exercițiul include „schimburi de tiruri tactice multilaterale pentru artileria de câmp”, iar soldații vor fi antrenați pentru a face față condițiilor dificile și terenurilor variate din regiunea artică.
Exercițiul militar are loc după ce Finlanda și-a închis granița cu Rusia în decembrie 2023, după ce țara a acuzat Moscova că a organizat sosirea de migranți fără acte, ceea ce ar fi putut destabiliza statul nordic.