Fermierii bulgari protestează la punctele de frontieră de la granița cu România

Publicat: 28 11. 2011, 13:35

Fermierii bulgari protestează cu tractoare şi animale punctele de trecere a frontierelor cu ţările vecine, printre care şi podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse.

Protestul a început luni, la ora zece şi este programat să continue până pe 1 decembrie. Agricultorii sunt nemulţumiţi de diminuarea fondurilor pentru agricultură, prevăzute în proiectul de lege pentru bugetul de stat pe anul 2012. În acelaşi timp, traficul feroviar în Bulgaria este blocat pentru a patra zi consecutiv.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis deja un comunicat prin care cei care vor să treacă ajungă în România sau Bulgaria prin punctele de frontieră de la granița celor două țări ar putea întâmpina dificultăți.

Portestele se desfășoară în punctele PCTF Ruse – Giurgiu, PCTF Kardam – Negru Vodă şi PCTF Durankulak – Vama Veche.

De asemenea, vor fi afectate şi principalele puncte de trecere a frontierei cu Turcia şi un punct de trecere a frontierei cu Grecia, precizează MAE.