Inaugurarea podului Calafat-Vidin aduce probleme fermierilor bulgari. Ei sunt nemulţumiţi că românii vin în Vidin, să îşi vândă legumele, la preţuri mult mai mici decât cele practicate de localnici. Din această cauză, bulgarii strâng acum semnături pentru o petiţie în care denunţă comercializarea legumelor româneşti.
După ce podul ce leagă Calafatul de localitatea Vidin din Bulgaria, a fost inaugurat la jumătatea lunii trecute, românii trec mult mai uşor graniţa. Cei mai încântaţi se pare că sunt producătorii de legume, care merg la vecini să îşi vândă produsele.
Bulgarii susţin că acum rămân cu marfa pe tarabe.
„A fost o perioadă în care nu se plătea nimic când se trecea marfa din Bulgaria în România şi invers. Au fost mulţi bulgari şi români care cumpărau legume şi roşii de la Calafat şi vindeau la un preţ mult mai mic decât roşiile noastre. Calitatea produselor noastre este însă mult mai mare. Este o diferenţă între preţuri. Noi am fost nemulţumiţi pentru că marfa noastră are o calitate mai mare. De acum nu ştiu cum va fi”, a declarat un fermier bulgar.
„Producţia noastră este foarte bună cu calitate mult mai ridicată. Investim mult timp şi material, iar preţul roşiei ar trebui să fie un euro, adică doi leva. Roşiile româneşti au intrat pe piaţa noastră cu un preţ mult mai mic dar şi calitate mai mică, iar preţurile au scăzut. Suntem nemulţumiţi pentru că avem cheltuieli mari, însă profitul a scăzut”, a mai spus un alt bulgar.
Din acest motiv, fermierii din localitatea Kapitanovţi au început să strângă semnături pentru o petiţie care denunţă comercializarea în Bulgaria a legumelor ieftine aduse din România. Protestul este susţinut şi de producătorii din alte localităţi.
„Nemulţumirea vine din faptul că cetăţenii români au vândut legume la preţ mult mai mic decât preţul de pe piaţa mondială. Nemulţumirea vine şi din faptul că producătorii de astăzi cheltuiesc foarte mulţi bani şi pe îngrăşământul care e scump. Cheltuielile cresc în continuare, iar preţurile pe piaţă sunt mici şi nu îi ajută pe comercianţi să îşi acopere costul producţiei”, a precizat primarul din satul Kapitanovţi, Vladimir Aristotelov.