Mai mule plaje din Argentina, situate la Oceanul Atlantic, au fost invadate de o maree roșie, spectaculoasă. Este vorba despre un fenomen natural provocat de alge marine, după cum relatează un oceanolog local.
Mareea roșie a acoperit plajele în mai multe stațiuni balneare, în plin sezon estival, inclusiv în populara Mar del Plata situată la 420 de kilometri sud de capitala Buenos Aires. Algele care au ajuns la mal, de culoare roșie au degajat un miros puternic care incomodează înotătorii.
„Este un fenomen natural pe care aici îl denumim «arribazones » de macroalge”, a explicat Ricardo Silva, biolog marin în cadrul Institutului naţional pentru cercetarea şi dezvoltarea pescuitului (Inidep).
Potrivit acestuia, de regulă, aceste alge se dezvoltă pe stâncile de sub apă, de care de care se agață. În condiții de furtună și hulă puternică, acestea se desprind, iar curenții le transportă spre coastă. Fenomenul apare destul de des în lunile de vară, în timpul sezonului estival.
Ricardo Silva a declarat că nu se poate spune dacă fenomenul are legătură cu schimbările climatice. El a arătat că în ultimii ani s-a constatat o intensificare a vânturilor atipice din nord-est. Bilogul consideră că este nevoie ca fenomenul să fie studiat pe durata mai multor ani pentru a găsi o relație.
Playa de algas en Mar del Plata después de la tormenta. El mar rojo llego a la costa Atlántica. pic.twitter.com/NyMIm6Ps2v
— Agustín Pablo Orejas (@agustin_orejas) February 22, 2025
Imaginile, publicate de presă, cu mareea de alge roșii, din valurile Oceanului Atlantic au reamintit argentinienilor de un alt fenomen, provocat de om. Este vorba despre poluarea unui curs de apă de la periferia Buenos Aires în urmă cu zece zile. Timp de câteva ore, Sarandi, curs de apă parţial canalizat, s-a colorat în roşu-carmin, ceea ce a provocat îngrijorarea localnicilor.
Rezultateleanalizelor efectuate de Ministerul Mediului au scos la iveală urme de pigment organic roşu (Acid Red). Acest lucru a permis autorităților să stabilească că poluarea a provenit de la sectoare industriale care utilizează un astfel de pigment în procesul producţie. Este vorba despre tăbăcării, fabrici testile, unități de producție agroalimentară și farmaceutice.
Autorităţile provinciale au precizat într-un comunicat că sunt „în curs de inspectare a tuturor unităţilor industriale care utilizează acest pigment” din zonă. Pe de ală parte, analize preliminare distincte „au exclus a priori prezenţa cianobacteriilor potenţial toxice şi a bacteriilor”, a adăugat Ministerul Mediului.
Alt fenomen spectaculos și-a făcut apariția, în urmă cu câteva zile pe un lac din nord-estul Argentinei. Apa a devenit verde, iar odată cu aceasta și rozătoarele capibara care o populează. Este efectul cianobacteriilor, fenomen provocat de microalge, care a crescut în intensitate din cauza încălzirii climatice.