Zeci de diavoli-de-mare de peste 5 metri lungime au eşuat în urmă cu câteva zile pe o plajă din Gaza, după 6 ani în care această specie nu a mai fost văzută în regiune, scrie Daily Mail.
Specialiştii cred că animalele s-au lovit de o barcă sau de stânci, după ce au fost descoperite răni pe înotătoarele acestora.
Cu toate aceastea, oamenii de ştiinţă cred că este posibil ca diavolii-de-mare să fi ajuns la ţărm fiind dezorientaţi de unde sonore sau electrice subacvatice.
„Diavolii-de-mare înoată de obicei în grupuri foarte mari, de mii de indivizi, şi fac salturi din apă şi răsuciri în aer foarte spectaculoase”, a arătat Bob Rubin, cercetător la Santa Rosa Junior College din California.
Acesta a precizat că fenomenul din zona Fâşiei Gaza este extrem de rar şi de bizar.
„Ce s-a întâmplat acolo este ciudat şi de neînţeles încă pentru mine. Am lucrat foarte mulţi ani în Golful Californiei, unde trăiesc foarte mulţi diavoli-de-mare, însă niciodată nu am mai văzut o astfel de eşuare în masă”, a povestit specialistul.
Pescarii palestiniani au cules de pe plajă zeci de diavoli-de-mare, de peste 5 metri lungime şi de circa 76 de kilograme, pentru a-i vinde în pieţe.