Guvernul libian a scos la iveală cea mai recentă armă folosită în apărarea regimului colonelului Muammar Gaddafi de rebeli: femeile. Campania NATO de protejare a civililor a împlinit, luni, 100 de zile de acțiuni, moment în care susținătorii lui Gaddafi au făcut paradă cu femeile soldați.
Cele 500 de femei loiale liderului libian au terminat recent un program de instruire, la o bază militară din Tripoli, potrivit The Guardian.
Imaginile le înfățișează pe reprezentantele sexului frumos cum mânuiesc o serie de arme, Guvernul precizând că dorește ca ele să devină „mașini de ucis”.
Multe dintre femei sunt de vârsta a doua, în timp ce altele de abia au ajuns la vârsta majoratului, dar toate s-au declarat unite în dragostea lor pentru Gaddafi.
Junaliștii le-au putut fotografia pe femei în timp ce își arătau abilitățile în mânuirea armelor sau încărcarea cu muniție. Unele au fost fotografiate în descărcându-și armele în aer și împrăștiind zeci de gloanțe pe sol, sau fluturând steaguri și fotografii cu colonelul libian.