Drama femeilor din Coreea de Nord. Sunt abuzate constant: „Ei cred că suntem jucăriile lor”

Publicat: 01 11. 2018, 13:11

Femeile din Coreea de Nord trec prin chinuri inimaginabile, fiind supuse constant violenţei sexuale. Acestea sunt agresate de soldaţi, anchetatori, polițiști, procurori, oficiali guvernamentali şi de gardieni din închisori, conform unui raport al Human Rights Watch Women in North Korea, notează The Guradian.

Bărbaţii agresează femeile fără încetare, fiindcă nu li se poate întâmpla nimic. Aceştia beneficiază de imunitate completă şi le tratează pe femei de parcă ar fi jucării.

„Se întâmplă atât de des încât a devenit ceva normal, nimeni nu face caz din asta. Nici nu ne dăm seama când ne supără ceva, dar suntem oameni și simțim. Așa încât te trezeşti în toiul nopții că te apucă plânsul și nu știi de ce”, a povestit o femeie care a reușit să fugă din Coreea de Nord.