Femeile din armata americană vor avea acces în toate posturile de luptă
Femeile care vor să lupte în armata americană au undă verde la ocuparea tuturor posturilor la care nu aveau acces până în prezent. Șeful Pentagonului, Ashton Carter, a anunțat decizia, subliniind că „nu va exista nicio excepție”.
„Dacă vor fi calificate și se vor ridica la standardele noastre, femeie vor contribui la misiuni la noastre așa cum nu au putut să o facă înainte”, a spus oficialul.
Decizia este binevenită, în condițiile în care femeile luptau pe front, dar oficial acestea nu erau recunoscute, scrie theguardian.com.
Singura obiecție a venit din partea Corpului Puşcaşilor Marini.
Astfel, potrivit lui Carter, femeile vor putea astfel să servească posturi în care nu aveau acces, inclusiv în cadrul infanteriei, blindatelor, trupelor de recunoaştere şi operaţiunilor speciale.
„Ele vor putea conduce tancuri, să lanseze moertiere şi să conducă infanterişti în luptă”, a spus secretarul american al Apărării.