”Femeia care a murit cu arma în mâini” Despre femeile care au făcut posibilă România Mare: Cel mai greu e să fii la datorie zi de zi, în condiții cumplite, chiar și atunci când poate speranța a pierit

Material realizat prinProgramul Cultural București–Centenarcu sprijinulPrimăriei Municipiului Bucureștiprin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

2018 este anul în care România sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri, dar, dincolo de sărbătoare, este un foarte bun prilej de a ne cunoaște mai bine trecutul, astfel încât să ne putem clădi un viitor mai bun. Prin urmare, interviul de miercuri prezintă, pe scurt, un subiect pe cât de vast, pe atât de puțin tratat de-a lungul timpului: implicarea femeilor în Primul Război Mondial.

Despre rolul pe care l-au avut femeile în susţinerea efortului de război ne-a vorbit Alin Ciupală, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Acesta a publicat în 2003 volumul „Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea. Între public și privat”, a coordonat în 2004 volumul „Despre femei si istoria lor în Romania”, și a revenit în 2017, publicând cartea „Bătălia lor. Femeile din România în PrimulRăzboiMondial”.

B1.ro: Cum s-au implicat femeile în susținerea efortului de război?

Prof. dr. Alin Ciupală: Dacă discutăm despre acțiunea femeilor din România în timpul Primului Război Mondial, trebuie să avem în vedere mai multe aspecte. În primul rând, trebuie să spunem foarte clar că aceste femei s-au implicat, ele nu au rămas deoparte. Războiul nu a fost doar al bărbaților, a fost și al femeilor și putem da câteva exemple.

În primul rând, avem numeroase asociații și societăți feminine. Multe dintre ele existau deja înaintea intrării României în război, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar toate aceste asociații își vor adapta activitatea în funcție de condițiile concrete aduse de război. Alte asociații și organizații vor apare după 1916, cum ar fi, de exemplu, asociațiile care încercau să protejeze orfanii de război, copiii care rămăseseră singuri, fără niciun fel de ajutor, pentru că tații lor plecaseră pe front, iar mamele lor fuseseră răpuse de diverse boli, mai cu seamă de epidemia cumplită de tifos exantematic.

Aceste asociații și organizații feminine au căutat, pe de o parte, să ușureze viața din prizonierat a militarilor români capturați de armatele inamice, militari care se aflau în lagărele de prizonieri din Germania, Austro-Ungaria și Bulgaria, iar pe de altă parte, toate aceste organizații și asociații feminine au încercat să aibă grijă de populația civilă rămasă acasă, pentru că nu doar militarii din lagărele de prizonieri se confruntau cu probleme datorate alimentației precare, lipsei de asistență medicală, ci și populația civilă. Fie că vorbim de populația din teritoriul ocupat de Puterile Centrale, fie că vorbim de populația civilă din Moldova liberă, oamenii se confruntau cu probleme deosebite legate de alimentație, de aprovizionare, de igiena precară și așa mai departe.

Tot acest efort al implicării feminine trebuie scos în evidență pentru că, de cele mai multe ori, atunci când se vorbește despre România în timpul Primului Război Mondial, este avut în vedere doar rolul bărbaților, bărbați care au luat decizia politică a intrării țării în război, bărbați care au luptat pe front. Fără a minimaliza în vreun fel rolul bărbaților, trebuie să spunem că nu doar ei au participat la război, nu doar bărbații au făcut posibilă realizarea României Mari, ci și femeile în egală măsură.

B1.ro: Care au fost relațiile acestor organizații și asociații feminine cu autoritățile române?

Prof. dr. Alin Ciupală: Autoritățile românești și-au dat seama foarte repede și au înțeles rolul pe care aceste asociații și organizații feminine îl pot avea, pentru că, inițiativele particulare, private ale acestor asociații feminine au completat inițiativele autorităților. Autoritățile de multe ori au fost depășite de situație, mai ales după eșecul campaniei militare din 1916 și în condițiile retragerii în Moldova. Chiar și în Moldova, în 1917, datorită aglomerării, datorită refugiului unei părți a populației civile din Muntenia, datorită lipsei mijloacelor materiale, datorită, nu în ultimul rând, dezorganizării armatei ruse cuprinsă de fiorul revoluției bolșevice, autoritățile au fost depășite și s-au văzut în imposibilitatea de a adopta măsuri coerente, care să reglementeze situația.

În aceste condiții, inițiativa privată a femeilor a fost benefică și a fost înțeleasă ca atare de autorități, pentru că, un alt element foarte important legat de activitatea feminină a fost acela al organizării. Femeile s-au dovedit a fi foarte bune organizatoare, iar aceste instituții pe care le-au creat, la fel ca acțiunile concrete pe care le-au desfășurat, au avut câștig de cauză și și-au atins obiectivele datorită implicării și spiritului de organizare.

În concluzie, putem spune că, în general, în timpul războiului, colaborarea dintre autorități și aceste asociații și organizații feminine de sprijinire a efortului de război au fost foarte bune. Numai că, odată războiul încheiat, autoritățile au uitat această contribuție a femeilor, și cea mai bună dovadă în acest sens este faptul că, după război, statutul juridic al femeilor în România nu se va schimba. Ele nu vor primi drepturi politice, așa cum ar fi meritat și așa cum acțiunea lor din timpul războiului demonstrase că au calitățile necesare pentru a participa în cunoștință de cauză la viața publică din România.

B1.ro: S-a produs în mintea liderilor politici de la acea vreme vreun soi de declic, în sensul în care să realizeze, măcar pentru scurt timp, că femeile ar merita un rol mai important în spațiul public?

Prof. dr. Alin Ciupală: Dacă ar fi existat acest declic, efectele lui s-ar fi văzut în perioada interbelică, ceea ce, cum spuneam, nu s-a întâmplat. Pur și simplu, în timpul războiului, bărbații și femeile au fost umăr lângă umăr, pentru că toată conjunctura momentului cerea asta, iar bărbații au înțeles să le accepte provizoriu pe femei lângă ei ca egale. Odată războiul încheiat, odată România Mare realizată, implicarea femeilor a fost poate nu uitată cu desăvârșire, dar în tot cazul lăsată deoparte. Cum spuneam, faptul că statutul juridic al femeilor în România nu se schimbă arată că, de fapt, bărbații n-au mai ținut cont după război de toată această contribuție feminină.

De altfel, trebuie să spunem că lucrurile nu s-au întâmplat așa doar în România, lucrurile s-au întâmplat așa în cea mai mare parte a Europei sau în Statele Unite. În continuare, după 1918, femeile se vor confrunta cu aceeași privire de care avuseseră partea înainte de război din partea bărbaților.

B1.ro: Care au fost motivele pentru care femeile nu au reușit să se coalizeze pentru a cere, în perioada interbelică, drepturi politice?

Prof. dr. Alin Ciupală: Mișcarea de emancipare a femeii în România și peste tot în Europa sau în America de Nord s-a radicalizat după Primul Război Mondial, ceea ce ne arată că pentru femei experiența războiului a fost foarte importantă și asimilată ca atare. Putem vorbi cu certitudine de o mai bună vizibilitate a mișcării de emancipare a femeii în spațiul public și în România și în restul lumii, în perioada interbelică. Femeile au înțeles să folosească, pentru a-și atinge obiectivele, experiența dobândită în timpul războiului în fabrici, pe front sau în spatele frontului.

Însă bărbații se vor dovedi foarte reticenți în continuare în a acorda femeilor drepturile pe care mișcarea de emancipare a femeilor le cerea în perioada interbelică.

B1.ro: De vină a fost orgoliul sau mentalitatea acelor vremuri?

Prof. dr. Alin Ciupală: Probabil că și orgoliul masculin a jucat un rol. Cred, însă, că cel mai important element a fost acela al felului în care, la nivel colectiv, era văzută femeia. Pentru că imaginarul despre femei în perioada interbelică nu se modifică foarte mult față de imaginarul celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. Chiar dacă femeia dovedise în timpul războiului că poate fi și că este o ființă puternică, rațională, care știe să-și controleze sentimentele, care știe să reacționeze în condițiile deosebite ale războiului, totuși, vom constata la nivelul discursului public, că această imagine în mentalul public referitoare la femei rămâne în continuare foarte puternică. Femeia este văzută în continuare ca o ființă slabă, ca o ființă lipsită de rațiune, dominată de sentimente și, ca atare, nu poate fi acceptată la nivelul deciziei politice publice. Cumva bărbații, după 1918, vor pune războiul într-o mare paranteză și nu se vor referi la toată această contribuție a femeilor, nu doar în România, în general în Europa, la tot ceea ce a însemnat susținerea efortului de război.

Pentru femei a fost fără doar și poate o dezamăgire, dar în același timp, a fost și o sursă de energie pentru că, așa cum spuneam, mișcarea de emancipare a femeii se va radicaliza, va deveni mai puternică în perioada interbelică, iar femeile vor avea argumente pentru a-și spune cu tărie punctele de vedere.

B1.ro: A făcut războiul ca femeile să înceapă ele însele, întâi de toate, să considere că ar trebui să ocupe un rol mai important în spațiul public?

Prof. dr. Alin Ciupală: Fără doar și poate, experiența războiului a fost benefică pentru femei, pentru că războiul a oferit ocazia nu doar pentru minoritatea feminină angajată înaintea războiului în mișcarea de emancipare feminină, ci și pentru masa femeilor în general să înțeleagă că au puterea de a avea un rol public egal cu cel al bărbaților.

Trebuie să spunem că, în timpul conflagrației, în România și nu numai, nu doar femeile din elită, din protipendadă, din aristocrația sau din burghezia înaltă au participat la acest efort de sprijinire a tot ceea ce a însemnat participarea României în război. Au participat și femeile obișnuite din burghezia mică și mijlocie, femeile din mediul rural, iar toată această implicare nu a putut fi ștearsă. Dacă bărbații au preferat să uite, femeile au preferat să-și aducă aminte în permanență de ceea ce făcuseră în timpul războiului, iar această amintire, ca experiență dobândită, le-a ajutat foarte mult pe femei pentru a-și continua lupta de emancipare în perioada interbelică.

B1.ro: Cum au reușit femeile de rând să se implice în susținerea efortului de război?

Prof. dr. Alin Ciupală: Dacă ne uităm la documentele pe care le avem referitoare la aceste asociații și societăți feminine, vedem că, fără excepție, de fiecare dată printre membrele acestor instituții găsim femei din burghezia mică și mijlocie, adică femei obișnuite, să spunem așa, nu doar femei din elită. În general, femeile din elită sunt cele care conduc aceste asociații cel puțin pentru România, iar femeile din burghezia mică și mijlocie sunt cele care au constituit masa. De exemplu, le regăsim în spitalele de campanie ca surori de caritate, le regăsim în spatele frontului în încercarea de a ușura viața cotidiană a românilor, în aceste asociații care aveau ca obiectiv protejarea orfanilor. În asociațiile care încearcă organizarea unui sistem de asistență pentru militarii prizonieri în lagărele din străinătate ele sunt prezente.

B1.ro: Au existat rivalități între asociațiile și societățile feminine pentru puținele resurse care existau?

Prof. dr. Alin Ciupală: Au fost și momente de tensiune. Nu atât lupta pentru resurse a creat aceste dispute, ci mai degrabă orgoliile personale. De cele mai multe ori, în conducerea acestor asociații și societăți feminine se aflau femei din înalta societate și atunci uneori apăreau între aceste femei dispute care plecau de la orgolii personale, poate de la rivalități și antipatii mai vechi, de dinaintea războiului.

Au existat dispute, de asemenea, după 1918. Vor apare în România mai multe asociații care grupau fostele surori de caritate active în timpul războiului, femei care după încheierea războiului se întorseseră la îndeletnicirile lor cotidiene, pe care le avuseseră înainte. Aceste asociații și-au disputat în toată perioada interbelică, să spunem așa, preeminența în ceea ce a însemnat gestionarea posterității, în sensul că fiecare asociație a fostelor luptătoare, a surorilor de caritate, considera că meritele membrelor sale fuseseră cele mai importante, cele mai active și, în concluzie, meritau cel mai mult recunoașterea publică după 1918.

În concluzie, putem spune că disputele au fost, totuși, mult mai numeroase după război decât în timpul lui și au avut drept cauză gestionarea acestei posterități, a istoriei, implicării femeilor în timpul războiului.

B1.ro: Ce va impresionat cel mai mult în toate mărturiile pe care le-ați citit?

Prof. dr. Alin Ciupală: Sigur că întotdeauna cazurile excepționale sunt spectaculoase, dar cred că cel mai greu lucru și, în același timp, cel mai spectaculos a fost acela legat de activitatea de zi cu zi a acestor femei, pentru că cel mai greu este să fii la datorie zi de zi, oră de oră, în condiții cumplite, chiar în momentele în care poate orice speranță a pierit, așa cum se întâmpla când România era obligată să semneze pacea separată cu Puterile Centrale, datorită izbucnirii revoluției bolșevice în Rusia, care a dus la dezorganizarea armatei și la părăsirea frontului românesc de către trupele ruse. În aceste condiții, România nu mai putea sprijini un front care se întindea pe aproape 1.500 de kilometri și, drept urmare, era obligată să semneze pacea separată. În acel moment al semnării păcii separate, foarte puțini români mai credeau în victorie. Deznădejdea era generală și cred că cel mai greu a fost pentru aceste femei să-și continue lupta, să-și continue activitatea.

B1.ro: Ce le-a dat putere acestor femei?

Prof. dr. Alin Ciupală: Poate că sună bombastic, dar cred că puterea le-a dat-o responsabilitatea misiunii pe care și-o asumaseră. De exemplu, toate spitalele de campanie și-au continuat activitatea și după semnarea păcii separate. Aceste femei nu au abandonat locurile respective și nu au plecat acasă. Toate organizațiile și asociațiile feminine își continuă activitatea. Mai mult decât atât, putem spune că în cazulSocietății Ortodoxe Naționale a Femeilor Române va începe o vastă acțiune de organizare a filialelor sale în Basarabia, care se unise în martie 1918 cu România. Cred că acest lucru a fost cel mai dificil: lupta zi de zi acolo, în condiții cumplite.

Să nu uităm faptul că cele mai multe dintre femeile despre care vorbim nu avuseseră o pregătire de specialitate înainte de 1916. Pentru a deveni surori de caritate, au trebuit cele mai multe dintre ele să învețe lucrurile acestea din mers, foarte repede, iar simțul de responsabilitate, de datorie, le-a făcut să rămână acolo din prima până în ultima zi a războiului.

B1.ro: Ce ar fi trebui să înțelegem despre aceste femei în toți acești ani și nu am înțeles?

Prof. dr. Alin Ciupală: Din păcate, niciodată nu învățăm nimic din trecut, dar dacă ar fi să ne gândim azi la lecția pe care aceste femei ne-o oferă în legătură cu tot ce au făcut ele în timpul războiului, cred că cel mai important lucru e cel legat de responsabilitate, pentru că responsabilitatea civică, dar și una în spirit național le-a făcut pe aceste femei să lupte de la început până la sfârșit. Cred că asta ar trebui să reținem noi astăzi. Dacă suntem în stare să înțelegem ceva din ce s-a întâmplat atunci.

B1.ro: Deci credeți că oamenii nu pot învăța nimic din istorie?

Prof. dr. Alin Ciupală: Eu cred că niciodată nu învățăm nimic din trecut, pentru că nu avem răgazul să privim cu răbdare la acest trecut și să-l analizăm. De cele mai multe ori, trecem pe lângă trecut și acceptăm faptul că trecutul întotdeauna e instrumentalizat de puternicii zilei, care au tot felul de interese indiferent de epocă, indiferent că vorbim de perioada comunistă sau perioada de după 1990.

B1.ro: Ați declarat la un moment dat că „până la urmă, istoria îl pune pe fiecare la locul pe care îl merită”…

Prof. dr. Alin Ciupală: Aceasta e altceva, asta înseamnă că nimeni nu poate păcăli istoria, nimeni nu poate să-și construiască o imagine în posteritate diferită de rolul pe care l-a avut în epoca în care a trăit. Nu poți să fii un ticălos și să te bucuri de o posteritate pozitivă pe care o merită un om care și-a făcut datoria. De aceea spuneam că istoria îl pune pe fiecare la locul pe care-l merită.

Pentru că un istoric lucrează cu documente, cu surse, surse de mai multe categorii, narative, iconografice, numismatice și tot așa și atunci istoricul trebuie să încerce să analizeze faptele, să analizeze mentalitățile și să nu se lase copleșit de sentimente. De multe ori istoricii reușesc asta, nu întotdeauna, evident. De aceea, cred că, fără excepție, istoria îl pune pe fiecare la locul pe care îl merită și istoria scoate în evidență faptele bune sau mai puțin bune, luminile și umbrele fiecăruia, fie că vorbim de lideri, de conducători de guverne, de conducători de oști sau de personalități culturale, intelectuale și așa mai departe.

B1.ro: Ați declarat la un moment dat că au existat prejudecăți pe care le-ați depășit în urma cercetărilor…

Prof. dr. Alin Ciupală: Prejudecățile, în primul rând cele preluate din școală, deoarece ca student sau ca elev nu mi s-a vorbit niciodată de rolul femeilor în război sau pe timp de pace. Subiectul acesta l-am descoperit plecând dintr-un cu totul alt punct, pentru că, în momentul în care m-am decis să mă înscriu la doctorat, la terminarea studiilor aprofundate, a trebuit să aleg o temă și alesesem ca temă un subiect necercetat în istoriografia noastră: raporturile dintre spațiul public și spațiul privat în societatea românească a secolului al XIX-lea. Numai că mi-am dat seama destul de repede că e un subiect mult prea vast și mult prea vag pentru a fi acoperit doar printr-o teză de doctorat.

Și pentru că citisem lucrări, inclusiv ale istoriografiei occidentale, care separau foarte categoric spațiile, în sensul în care spațiul public era lăsat sub semnul dominației masculine, iar spațiul privat era lăsat femeilor, m-am gândit că, totuși, teoria aceasta e prea categorică, prea absolută. Am încercat să văd dacă, într-adevăr, pentru societatea românească, a existat această graniță liniară absolută între spații și rolurile de gen și am început să citesc foarte mult despre istoria femeii. Mi-am dat seama că sursele pe care le aveam la dispoziție îmi pot oferi foarte, foarte multe informații, trebuia doar să știi să citești acele surse. Așa se face că în cele din urmă teza mea de doctorat s-a axat pe rolul femeii în societatea românească în secolul al XIX-lea, un subiect pe care nu l-am putut epuiza, evident, și pe care-l continui și azi prin cercetările mele.

Aceasta a fost una dintre greutățile cele mai mari pe care le-am întâmpinat. O altă greutate, tot metodologică, dacă vreți, legată strict de cea mai recentă carte a mea, a fost provocată de cazul reginei Maria, pentru că regina Maria a fost o personalitate atât de complexă, încât ea te farmecă și astăzi, când îi citești jurnalul, corespondența deosebit de bogată, când citești diverse mărturii care au rămas despre regină, când citești rapoartele diplomatice. Asta a fost o problemă pentru mine, pentru că a trebuit să fac un efort mai mare de a nu mă lăsa copleșit de această personalitate extraordinară a reginei Maria.

De regina Maria te poți îndrăgosti și astăzi foarte ușor, așa cum foarte mulți bărbați s-au îndrăgostit de ea în epocă. Asta se poate întâmpla și astăzi și a trebuit să fac un efort să nu mă îndrăgostesc de regina Maria și să rămân un analist. Nu știu în ce măsură am reușit să fac asta, asta o s-o spună cititorii cărții. Însă e greu să vorbești critic despre regina Maria, pentru că riscul foarte mare e acela de a cădea sub farmecul ei și de a construi un discurs encomiastic la adresa suveranei, iar eu cred că un istoric trebuie să rămână în permanență critic, în sensul că trebuie să aibă păreri proprii, pe care trebuie să le susțină prin argumente.

B1.ro: Ce trăsături au făcut din regina Maria personalitatea care a fost?

Prof. dr. Alin Ciupală: În primul rând, elementele care au transformat-o într-o personalitate au fost inteligența, o inteligență deosebită, apoi educația, care a completat această inteligență și a pus-o în valoare, un caracter foarte puternic, un curaj cu totul deosebit și un simț al responsabilității publice pe care și l-a asumat imediat după căsătoria ei cu cel care era desemnat ca moșternitor al tronului României, principele Ferdinant. Din punct de vedere al slăbiciunilor, am putea spune că a avut un mod particular de a înțelege moraliatea, a avut un orgoliu foarte mare, care i-a creat destule probleme în timpul războiului. Cu alte cuvinte, regina Maria trebuie văzută și ea în toată dimensiunea asta foarte complexă și foarte nuanțată a personalității ei. Trebuie să ne ferim să-i construim statui, după cum trebuie să privim cu atenție și să înțelegem tot ceea ce a făcut regina Maria.

A avut o contribuție concretă, substanțială și cred că implicarea reginei Maria a avut un element foarte important, a reprezentat un model al implicării feminine, iar femeile din societatea românească au înțeles valoarea acestui model, tocmai pentru că ea a fost prezentă zi de zi printre români. Era peste tot, și atunci românii au putut să vadă cu ochii lor ce înseamnă implicarea unei personalități feminine și de ce modelul oferit de această personalitate feminină trebuie urmat.

B1.ro: Cum a influențat regina Maria deciziile politice?

Prof. dr. Alin Ciupală: Regina Maria, chiar dacă statutul nu-i permitea, s-a implicat de la început în chestiunile politice și, pentru că era și o ființă orgolioasă, această implicare politică a adus-o foarte repede într-un conflict deschis cu nu puțini oameni politici din România, în primul rând cu Ionel Brătianu, și de asemenea, cu numeroși generali ai armatei care dețineau funcții importante de comandă. În acel moment, de exemplu, nu a putut colabora în niciun moment cu generalul Alexandru Averescu.

Însă, până la urmă, chiar și acești bărbați care au respins la început implicarea politică a reginei Maria și-au dat seamă că acțiunile reginei sunt unele favorabile României și așa se explică de ce, după debutul Conferinței de pace de la Paris care pune capăt războiului, Ionel Brătianu o va chema în mod expres pe regină din țară la Paris, iar regina a contribuit foarte mult la ceea ce a însemnat deblocarea contactelor diplomatice dintre delegația României și diplomația europeană sau americană. Regina Maria a avut un rol foarte important în a reconecta România la discuția internațională referitoare la tot ce a însemnat organizarea unei noi ordini mondiale după Primul Război Mondial.

B1.ro: De ce până la urmă războiul și rolul femeilor în timpul războiului nu au dus la o schimbare a rolului pe care l-au avut acestea în societatea românească?

Prof. dr. Alin Ciupală: Întrebarea e foarte importantă, foarte interesantă, dar este în același timp foarte complicată, pentru că sunt multe lucruri despre care ar trebui să vorbim. În primul rând, ar trebui să spunem că Primul Război Mondial a însemnat pentru România un episod, o verigă dintr-un lanț mult mai lung și anume Primul Război Mondial a fost doar un episod în cadrul proiectului național român care are în vedere realizarea României Mari. Acest proiect a fost unul urmărit din epoca pașoptistă până în 1918. Putem spune că a fost proiectul care a adunat în jurul lui toate energiile românești. Ce păcat că societatea românească nu mai are astăzi un astfel de proiect, o astfel de idee, care să ne unească pe toți în jurul ei. Odată realizată România Mare, se produce cumva o ruptură, în sensul că românii încep să caute un alt proiect care să-i unească pe toți. Din punct de vedere psihologic se produce, dacă putem spune așa, un fel de criză la nivelul mentalului colectiv românesc, pentru că dispare acest element de unitate.

Pe de altă parte trebuie să ținem cont, cum spuneam, că după încheierea războiului bărbații vor considera peste tot în lume, nu numai în România, că victoria li s-a datorat exclusiv lor și, de aceea, aminteam de faptul că tot efortul implicării femeilor în război a fost pus într-o paranteză și dat deoparte. În al treilea rând, după realizarea României Mari, în perioada interbelică, toată lumea a preferat să discute, de la guvernanți până la omenii simpli, cu toții au preferat să discute în primul rând despre reușită, despre victorie. Era pe undeva firesc, dacă ne gândim că au existat națiuni în jurul națiunii române care, la sfârșitul războiului, nu și-au văzut împlinit proiectul național propriu. Și atunci în România nu s-a mai vorbit despre înfrângeri, despre nereușite, despre trădări, despre neînțelegeri. Nu s-a vorbit despre cauzele care au determinat aceste înfrângeri și nerealizări, s-a vorbit doar despre succese și cumva românii au târât după ei până azi această greutate a nediscutării lucrurilor în ansamblul lor. Pentru că, nediscutând despre înfrângeri, nu s-a discutat despre cauzele care au determinat aceste înfrângeri sau despre cauzele care au determinat anumite lașități, anume trădări, anumite nereușite. Nu s-a discutat despre lucrurile acestea și din teamă să nu se aducă în atenția publică lucruri neconvenabile. Triumful, victoria, fericirea realizării României Mari au lăsat cu totul și cu totul deoparte toate celelalte lucruri.

B1.ro: Ce ne puteți spune, pe scurt, despre Ecaterina Teodoroiu?

Prof. dr. Alin Ciupală: Este un exemplu cu totul singular. E femeia care a murit cu arma în mâini, în prima linie, într-o bătălie importantă, bătălia de la Mărășești, din vara anului 1917. Imaginea ei e puternică în mentalul colectiv și a fost, am putea să spunem, de a doua zi după sacrificiul ei suprem în prima linie. Pentru că și în timpul războiului autoritățile au folosit această imagine a jertfei Ecaterinei Teodoroiu pentru a încuraja rezistența românească. În perioada interbelică, posteritatea Ecaterinei Teodoroiu se bucură de toată atenția, iar în 1921 ea a fost deshumată din cimitirul militar în care fusese înhumată în zilele războiului și reînhumată în centrul orașului Târgu Jiu. Autoritățile, prin Ministerul de Război, prin Marele Stat Major, a organizat o manifestare deosebită. Trenul care aducea osemintele Ecaterinei Teodoroiu la Târgu Jiu s-a oprit în fiecare gară importantă, unde au avut loc mai multe manifestări și de fiecare dată era prezentă o gardă de onoare. Astăzi, osemintele Ecaterinei Teodoroiu se odihnesc într-un frumos sarcofag realizat de Milița Petrașcu, numai că, deși e în centrul orașului Târgu Jiu, nu știu câți dintre locuitorii orașului știu pe lângă ce trec.

B1.ro: Cum a ajuns Ecaterina Teodoroiu pe front? De ce a ajuns Ecaterina Teodoroiu pe front?

Prof. dr. Alin Ciupală: Împrejurările nu sunt foarte clare în această privință. S-a scris enorm despre ea, numai că, în general, autorii au copiat unii de la alții tot felul de greșeli, neadevăruri, fără să se mai știe cine de la cine a copiat și de unde a plecat totul.

Ecaterina Teodoriu s-a afirmat ca cercetașă alături de alți membri ai cohortei de cercetași de la Târgu Jiu, în apărarea orașului și a podului de peste Jiu în fața ofensivei germane. Ea a funcționat, de asemenea, o vreme ca soră medicală, într-un spital de campanie. Ajunge pe front în încercarea de a-și căuta fratele, care era înrolat într-o unitate a armatei române. Ea va fi numită la un moment dat sublocotenent onorific, cu alte cuvinte nu avea atribuții oficiale de comandă sau nu avea dreptul de a lupta în prima linie, dar va trece peste aceste dispoziții ale regulamentelor militare și își va asuma un rol masculin, pentru că, dacă ne uităm la toată această posteritate despre care discutăm, vedem că Ecaterina Teodoriu e defeminizată. Nu se vorbește în primul rând despre femeia Ecaterina Teodoroiu, se vorbește despre eroul Ecaterina Teodoriu, se vorbește despre un personaj care e văzut prin rolul masculin pe care și l-a asumat. Ea nu mai e femeie, ea e un erou al românilor, al națiunii române, un erou care, așa cum spuneam, va lua arma în mână, va îmbrăca uniforma militară și-și va conduce soldații într-una din luptele de la Mărășești.

Cred că trebuie să reflectăm în continuare la ceea ce a însemnat Ecaterina Teodoroiu și mai ales la modul în care societatea românească se raportează la un asemenea personaj.

B1.ro: Nu i s-a făcut la acea vreme o nedreptate prin faptul că nu a fost prezentată așa cum era de fapt? Adică o femeie care a luat o decizie și a avut curaj?

Prof. dr. Alin Ciupală: Da, și faptul că ea e văzută, e definită în toată presa din epocă drept Fecioara de la Jiu, e asemuită cu Ioana d’Arc, este un argument. Iarăși, asta ne arată foarte clar că românii, de fapt, n-o văd ca pe o femeie care își îndeplinește menirea de a se căsători, de a deveni mamă, soție, de a procrea și așa mai departe. Sigur că i s-a făcut un deserviciu, numai că toată problema aceasta legată de Ecaterina Teodoriu trebuie văzută în contextul epocii. Despre ea s-a discutat foarte mult după ce a murit pe front, tocmai pentru că autoritățile aveau nevoie de exemple pe care să le arate românilor și să le spună ”iată, dacă oamenii ăștia au rezistat, au luptat, sunt eroi, și voi puteți să fiți eroi”. Cumva Ecaterina Teodoroiu e la mijloc, pentru că se spune ”ea e o femeie, dar, totuși, nu e o femeie obișnuită care a reușit pentru că a fost femeie, ci tocmai pentru că a reușit să-și depășească propria condiție de femeie care ar fi limitat-o în acțiunile sale și ea a reușit să devină un erou, pentru că și-a asumat, de fapt, un rol masculin”. Pentru că, dacă citim toate articolele care au apărut în timpul războiului, ea așa e definită. Perspectiva aceasta a supraviețuit până astăzi. Nu cred că avem un oraș care să nu aibă măcar o stradă ”Ecaterina Teodoriu” sau o școală, un liceu.

Material realizat prinProgramul Cultural București–Centenarcu sprijinulPrimăriei Municipiului Bucureștiprin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.