PROTEST INEDIT al unor femei din India: Au format lanț uman de peste 600 de kilometri. Care este motivul (VIDEO)

Publicat: 02 01. 2019, 12:28

Protest inedit în India. Femeile din statul Kerala au format un lanț uman de peste 600 de kilometri. Ele au vrut să atragă atenţia asupra unei discriminări religioase şi anume, faptul că persoanelor de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 10 şi 50 de ani nu le este permis accesul în templul hindus Sabarimala, informează B1 TV.

Cinci milioane de femei s-au adunat pe toate drumurile naţionale şi au format un lanţ care se întindea pe sute de kilometri. Este vorba de manifestul denumit Zidul Femeilor, organizat de partidele de stânga din India. Scopul: eliminarea inegalităților de gen și contracararea eforturilor grupurilor de dreapta care sprijină interzicerea accesului femeilor în templu.

De fapt interdicţia nu mai este în vigoare din septembrie 2018, însă în momentul în care femeile au intrat în templu au fost atacate de susţinătorii partidelor de dreapta.

Organizatorii spun că se aşteptau la mai puţine persoane, însă numărul participantelor a fost aproape dublu faţă de estimări.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.