Polițiștii din Țara Galilor au greșit adresa în timpul unor percheziții și au descins în locuința a două femei. Poliția a recunoscut incidentul și a prezentat scuze, dar femeile spun că au rămas traumatizate și n-au primit niciun ajutor, scuzele fiind nesincere. Ele cer cum despăgubiri.
Natalie Gerrard (25 de ani) și partenera ei stăteau în pat când mascații le-au spart ușa de la intrare cu un berbec, pe 20 ianuarie.
„Erau doi polițiști. Unul a verificat celelalte camere, iar al doilea stătea și se uita la noi cum ne îmbrăcam. A fost foarte intimidant.
N-aveam idee ce se întâmplă și abia când am ajuns jos am apucat să văd mandatul. Atunci ne-am dat seama că au greșit și casa, și strada. Persoana pe care o căutau nici măcar nu avea același cod poștal. Și-au dat seama și ei că au greșit grav, se vedea pe fețele lor. Și-au cerut scuze, dar ne-au dat de înțeles că astfel de greșeli se fac des”, a povestit Natalie Gerrard, potrivit BBC.
Poliția și-a cerut scuze și a recunoscut că incidentul nu a îndeplinit „standardele sale înalte”.
Însă femeile spun că scuzele nu sunt sincere. Ele au cerut de mai multe ori ca Poliția să le despăgubească pentru pagubele provocate casei lor și pentru faptul că au rămas „traumatizate și încă sar de fiecare dată când aud o bătaie în ușă sau se aud sirene”.
De asemenea, victimele nu au primit răspuns la solicitarea de a obține imaginile de pe camerele de corp ale mascaților.
„Poliția nu ne-a ajutat, iar scuzele lor nu au fost sincere”, a insistat Gerrard.