Fatah acuză Hamas de seria de atentate comise în Fâșia Gaza

Publicat: 07 11. 2014, 17:23
Foto: haaretz.com

Mișcarea Fatah a președintelui palestinian Mahmoud Abbas a acuzat mișcarea rivală Hamas de comiterea atentatelor asupra caselor și autoturismelor mai multor lideri ai săi din Fâșia Gaza, informează AFP.

”Comitetul central al Fatah condamnă atacurile din această dimineață împotriva cadrelor sale și atribuie Hamas responsabilitatea pentru aceste infracțiuni”, a declarat un înalt responsabil al Fatah, Nasser al-Qidwa.

Pe de altă parte, Hamas a condamnat imediat atacurile produse vineri dimineață.

”Existau semne de ieri (joi — n.r.) seară, declarații ale Hamas împotriva Fatah și a lui Mahmoud Abbas, dintre care cea mai marcantă a fost cea a unui grup de funcționari militari ai Hamas, care au anunțat că vor face să eșueze ceremoniile prevăzute cu prilejul comemorării a 10 ani de la moartea lui Yasser Arafat”, a precizat un  lider al Fatah.

Mai multe case şi maşini ale unor membri ai mişcării palestiniene Fatah, din Fâşia Gaza au fost, vineri, ținta a cel puţin zece explozii. Deflagrațiile s-au produs în decurs de câteva ore, iar una dintre ele a vizat o estradă montată în vestul oraşului Gaza, cu ocazia comemorării a 10 ani de la moartea lui Yasser Arafat, principalul fondator al Fatah.