Fâșia Gaza, vizată de zeci de raiduri israeline, după ce Hamas a lansat mai multe tiruri de rachete

Fâșia Gaza, vizată de zeci de raiduri israeline, după ce Hamas a lansat mai multe tiruri de rachete
Foto: afp.com

Forţele Aeriene israeliene au lansat, în cursul nopţii de luni spre marţi, zeci de raiduri în Fâşia Gaza, în urma tirurilor de rachete care au vizat sudul Israelului, au anunţat martori şi surse palestiniene din domeniul securităţii, citate de AFP.

Potrivit unui bilanț provizoriu, atacurile s-au soldat cu nouă răniţi uşor.

O purtătoare de cuvânt a armatei israeliene a confirmat lansarea unei „operaţiuni aeriene”, fără să ofere precizări despre amploarea sa.

Atacurile au vizat case în sudul Fâşiei Gaza, în special din Khan Younis.

Brigăzile Ezzedin al-Qassam, aripa militară a mişcării islamiste Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a adresat ameninţări în urma efectuării acestor raiduri.

Israelul „a depăşit o linie roşie atacând case. Dacă această politică nu încetează, vom răspunde lărgind cercul ţintelor noastre până la un punct în care ne vom surprinde inamicul”, au avertizat brigăzile într-un comunicat.

Fostul şef al Guvernului Hamas, Ismail Haniyeh, a făcut apel, într-un comunicat, „la unitate palestiniană pe frontul politic şi pe teren, dar şi la o intensă coordonare şi cooperare între toţi membrii poporului pentru a face faţă acestei etape critice”.

De asemenea, el a subliniat că este „mai mult ca oricând în favoarea reconcilierii palestiniene în faţa acestei agresiuni”, făcând aluzie la recentul acord de reconciliere semnat între Hamas şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP), care a permis constituirea unui Guvern de uniune.

Luni seara, mişcarea Hamas a lansat zeci de rachete asupra Israelului.

Potrivit armatei israeliene, peste 40 de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza în doar o oră, dintre care 12 au fost distruse în zbor de sistemul de apărare Iron Dome deasupra oraşelor Ashdod şi Netivot, în sudul ţării.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`