Familia Regală a Belgiei oferă două apartamente refugiaților ucraineni
Familia Regală a Belgiei va pune la dispoziția refugiaților ucraineni două apartamente. De la începutul războiului din Ucraina, cuplul regal a întâmpinat familiile fugite din calea războiului.
Miercurea trecută, familia regală l-au însoțit pe secretarul de stat pentru azil și migrație la Molenbeek, la fosta casă Sebrechts, transformată în adăpost de urgență pentru refugiați, potrivit RTBF.
Familia Regală a Belgiei pune la dispoziție apartamente pentru refugiații ucraineni
Cuplul regal va pune la dispoziție două apartamente care ar putea găzdui trei familii de refugiați.
„Sunt locuri de cazare al căror scop inițial a fost să fie puse la dispoziția agențiilor sociale pentru a găzdui persoanele cu venituri mici”, a explicat Jan Smets, președintele organizație „Royal Donation”.
„Dată fiind criza refugiaților, vom oferi aceste spații de cazare pentru trei familii de ucraineni”, a completat Smets.
Nu este prima dată când un suveran belgian primește refugiați
Nu este prima dată când un suveran belgian decide să găzduiască refugiați. La sfârşitul anului 2009, Regele Albert al II-lea şi Regina Paola au anunţat că vor să pună la dispoziţia celor fără adăpost un apartament situat pe moşia Ciergnon, lângă Rochefort.
Până luni, peste 2,8 milioane de refugiați au fugit din Ucraina, printre ei fiind și cetățeni de altă naționalitate care se aflau în Ucraina, dar și copii minori. Refugiații au ales să meargă, preponderent, în țările vecine, Polonia fiind statul care găzduiește cei mai mulți refugiați ucraineni.
Peste 20 de copii ucraineni, bolnavi de cancer, au fost trimiși în Marea Britanie pentru a primi tratament gratuit, iar în România s-au angajat 223 de persoane care au fugit din calea războiului.