Familia lui Osama Bin Laden, expulzată de Pakistan în Arabia Saudită

Familia lui Osama Bin Laden, expulzată de Pakistan în Arabia Saudită
Autorităţile pakistaneze le-au expulzat în Arabia Saudită pe trei dintre văduvele lui Osama Bin Laden, împreună cu cei opt copii ai lor şi un nepot. Decizia vine cu puţin timp înainte de împlinirea unui an de...

Autorităţile pakistaneze le-au expulzat în Arabia Saudită pe trei dintre văduvele lui Osama Bin Laden, împreună cu cei opt copii ai lor şi un nepot. Decizia vine cu puţin timp înainte de împlinirea unui an de la uciderea teroristului într-un raid desfăşurat de către Forţele Speciale Americane.
Aeronava care transporta familia Bin Laden a decolat de pe aeroportul din Islamabad puţin înantea orei 02:00 (00:00, ora României), potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, citat de AFP.

După ce timp de zece luni au fost ţinute în detenţie fără a fi puse sub acuzare, cele trei soţii ale lui Bin Laden, două saudite şi una yemenită, au fost condamnate la 45 de zile de închisoare pentru şedere ilegală în Pakistan. Ele și-au ispășit pedeapsa în urmă cu zece zile, fiind expulzate în țara lor de origine împreună cu copii lor

Ministrul de interne al Pakistanului a ţinut să precizeze că expulzarea a fost decisă în justiţie, iar destinaţia a fost aleasă de femei. Acestea au fost arestate la scurt timp după ce un comando american a luat cu asalt locuinţa din Abbottabad, în care se ascundea liderul Al-Qaida.

Trupul său neînsufleţit al lui Bin Laden fost luat de către soldaţi, însă membrii familiei au fost lăsaţi în urmă. Femeile au fost apoi arestate de către forţele de ordine pakistaneze.

Autorităţile pakistaneze au fost acuzate în repetate rânduri că ar vrea să ascundă informaţii cu privire la ultimii ani din viaţa teroristului, dar mai ales cu privire la posibili complici, care l-ar fi ajutat să se ascundă în Pakistan încă din 2002.Liderul Al-Qaida a fost ucis la 2 mai 2011 de un commando al forţelor speciale americane, care a luat cu asalt casa unde acesta locuia cu familia sa la Abbottabad, în nordul Pakistanului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`