Facebook se extinde pe continentul african, ca urmare a angajamentului pe care și l-a luat pentru a ajuta la dezvoltarea locală și regională a întreprinderilor, a transmis compania americană într-un comunicat de presă.
“Suntem inspirați de diferitele modalități în care oamenii și firmele folosesc Facebook-ul în Africa pentru a stabili noi contact”, a declarat Nicola Mendelsohn, unul dintre reprezentanții marelui grup californian, transmite CNBC.
Compania urmează să-și deschidă noul birou în orașul Johannesbourg, din Africa de Sud, de unde va colabora cu branduri de pe tot continentul cu scopul de a crește interesul firmelor de publicitate pe acest tronson.
Facebook are deja 120 de milioane de utilizatori în Africa, 80% dintre ei fiind conectați la rețeaua de socializare prin intermediul dispozitivelor mobile.