ZUCKERBERG va fi audiat în Parlamentul European! DECIZIE privind soarta Facebook

Publicat: 16 05. 2018, 21:20
285252

Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, se va prezenta în fața parlamentarilor europeni pentru a răspunde întrebărilor despre folosirea neadecvată a datelor a peste 87 milioane de utilizatori Facebook de către firma de consultanță politică Cambridge Analytica, a anunțat miercuri Antonio Tajani, relatează Reuters.

”Fondatorul și directorul general al Facebook a acceptat invitația noastră și va fi la Bruxelles cât de curând posibil, să sperăm că săptămâna viitoare”, a spus președintele Parlamentului European, Antonio Tajani.