Victorie în alegerile din Grecia pentru partidul de stânga Syriza! Formaţiunea se clasează pe primul loc în scrutinul legislativ, cu un scor de 36,4%, urmată de partidul conservator Noua Democraţie, cu 27,8 %, după numărarea a peste 40% din voturi. Este pentru prima dată când extrema stângă câştigă în Grecia. Liderul Syriza a declarat că, dacă va ajunge la putere, va renunţa la politicile de austeritate şi va renegocia condiţiile împrumutului extern. Syriza ar vrea chiar ieşirea Greciei din zona euro, ceea ce ar putea afecta grav evoluţia monedei europene.
Potrivit primelor rezultate oficiale parţiale, partidul de extremă stânga Syriza a obţinut victoria în alegerile legislative din Grecia. Syriza şi-a adjudecat cele mai multe procente, peste 36% , în timp ce partidul conservator al premierul Antonis Samaras, Noua Democraţie, a obţinut APROAPE 28% dintre voturile exprimate.
Premierul în funcţie al Greciei, Antonis Samaras, a recunoscut victoria în alegeri a partidului de extremă-stânga Syriza şi a declarat că respectă decizia poporului grec.
„Eu predau o ţară care este pe cale să iasă din criză, care este membră a Uniunii Europene şi a zonei euro; sper că viitorul guvern va păstra aceste realizări” , a declarat Samaras.
Victoria Syriza îi pune însă pe jar pe liderii europeni. Liderul formaţiunii, Alexis Tsipras a declarat, înainte de închiderea urnelor, că, în cazul în care va ajunge la putere, va renunţa la politicile de austeritate şi va renegocia condiţiile împrumutului extern.
”Viitorul nostru comun în Europa nu este cel al austerității, este cel al democrației, al solidarității și al cooperării. Cercul vicios al austerităţii a luat sfârşit”, a declarat liderul Syriza, Alexis Tsipras.
Iniţiativa partidului Syriza de a renunţa la măsurile de austeritate ar putea declanşa un efect de domino care ar împinge Grecia în afara zonei euro şi ar porni o nouă criză financiară în toată Europa.