Extrema dreaptă conduce în intenţiile de vot pentru alegerile anticipate din Franța

Extrema dreaptă conduce în intenţiile de vot pentru alegerile anticipate din Franța
Sursa foto: Pixabay

Partidul de extremă dreapta francez Adunarea Naţională (RN)  a adunat 34% din intențiile alegătorilor în primul tur al viitoarelor alegeri legislative din Franța, în comparație cu 19% pentru partidul de guvernământ al președintelui Emmanuel Macron, potrivit unui sondaj, citat de Bloomberg.

Extrema dreaptă conduce în intenţiile de vot pentru alegerile anticipate

Gruparea de stânga care include France Unbowed, comuniștii, socialiștii și verzii ar obține 22%, potrivit unui sondaj realizat de Toluna Harris Interactive for Challenges, M6 și RTL.

Sondajul are loc la doar o zi după anunțul surprinzător al lui Macron privind alegerile anticipate după înfrângerea partidului său la alegerile parlamentare europene. Cele două tururi de vot vor avea loc pe 30 iunie și 7 iulie.

Sondajul online realizat duminică și luni a intervievat 2.744 de persoane cu o marjă de eroare cuprinsă între 1,4 și 2,5 puncte procentuale.

Alegeri anticipate în Franța

Partidul fondat de Marine Le Pen a strâns 32% din voturi la alegerile europene de duminică, aproape dublul scorului partidului prezidenţial.

]n aceste condiții,  preşedintele francez Emmanuel Macron a decis să dizolve Adunarea Naţională şi să anunţe alegeri legislative care vor avea loc pe 30 iunie şi 7 iulie, cu riscul de a aduce extrema dreaptă la putere în Franţa pentru prima dată prin vot.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:19 - ISU Giurgiu, după accidentul de pe DN 6: Bilanțul este unul tragic. O femeie a murit, iar alte șase au fost rănite / A fost solicitat sprijin de la ISU București-Ilfov și Teleorman (VIDEO)
23:15 - Un avion cu destinația Haiti a fost lovit de gloanțe. Un însoțitor de zbor a fost rănit
22:56 - Doi români, prinși că furau cupru, au fugit de polițiști pe străzile din Barcelona. Cum s-a încheiat urmărirea
22:54 - Diana Stoica, după decizia CCR pe supraimpozitarea producătorilor de energie: În ministere nu există profesioniști sau influența politică e atât de mare încât nu sunt lăsați să își facă treaba (VIDEO)
22:29 - Un accident grav de circulație a avut loc în Giurgiu, între un autoturism și un microbuz cu 22 de pasageri. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
22:23 - PSD respinge scenariul „blatului” PSD-AUR. Bogdan Matei: Eu mă uit în organizația mea, sunt pe locul 4 la Camera Deputaților, loc semi-eligibil. Credeți că sunt nebun să merg la poartă să vorbesc de George Simion? (VIDEO)
22:06 - Un pacient al Spitalului de Urgență din Neamț a murit, după ce a căzut de la etajul 2 al unității spitalicești
21:59 - Nicușor Dan: În ipoteza în care se centralizează bugetul la Primăria Capitalei, putem să preluăm metroul. Asta poate să permită să avem și un bilet comun pe suprafață și în subteran / Preluarea ar dura cel puțin un an (VIDEO)
21:51 - Fostul șofer al Prințesei Diana face noi declarații la 27 de ani de la moartea acesteia: „Pentru ea, încasam orice glonț”
21:35 - Nicușor Dan: Suntem pregătiți pentru eventuale ninsori. Nu mă aștept să avem surprize / O să avem beculețele de anul trecut, vreo 4 milioane / Probabil vom plăti 3-4 milioane de lei pentru târgul de Crăciun (VIDEO)