Partidul condus de Marine Le Pen avea pregătiă șampania la gheață, dar rezultatul alegerilor nu a fost cel prezis de majoritatea analiștilor.
Alegătorii din Franța s-au mobilizat din nou pentru a stopa preluarea puterii de către extrema dreaptă a lui Marine Le Pen.
Alegerile au avut un însă un rezultat haotic, niciun partid nereușind să ocupe suficiente locuri pentru a avea majoritatea în Parlament, scufundând politica franceză într-o criză care ar putea dura luni de zile.
Macron a convocat alegerile anticipate în iunie, într-un efort de a sotpa popularitatea în creștere a partidului condus de Le Pen. Dar partidul ei a câștigat cu 50 de mandate mai mult decât în 2022.
Premierul lui Macron, Gabriel Attal, a declarat că își va depune demisia , dar nu este deloc clar cine ar putea prelua funcția.
Adunarea Națională, cu 577 de locuri, camera inferioară a legislativului Franței este , nu arată foarte bine: e împărțită între stânga, centru și extrema dreaptă. Niciun grup nu este nici măcar aproape de a forma o majoritate, fiecare având sub 200 de deputați.
Chiar dacă alianța de stânga și liberalii lui Macron au fost de acord să colaboreze și să voteze tactic pentru a împiedica câștigarea alegerilor de către coaliția Adunarea Națională, o coabitare între cele două grupuri pentru a guverna Franța pare puțin probabilă.
Jean-Luc Mélenchon a exclus să guverneze cu liberalii președintelui. De asemenea, prim-ministrul lui Macron, Gabriel Attal, a spus că nu va împărți niciodată puterea cu Mélenchon.
Duminică seara, Attal a admis formarea unui guvern interimar pentru a oferi o anumită stabilitate țarii în care se vor desfășura Jocurile Olimpice la sfârșitul acestei luni.
Indiferent de guvernul care se va forma, este puțin probabil ca acesta să rămână stabil pentru mult timp. Discuțiile din această toamnă privind bugetul vor fi primul punct de cotitură.
Franța este sub presiune să-și reducă deficitul, după ce a ratat țintele la începutul anului. Sunt multe idei asupra cărora stânga, liberalii și extrema dreapta nu vor fi niciodată de acord. Politica fiscală este în fruntea listei.