Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
În plin an al Centenarului Marii Uniri, Regina Maria a României a fost omagiată printr-o expoziție deschisă pe 13 iunie, în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău). Intitulată ”Regina Maria – un veac de inspirație”, și organizată de Primăria Municipiului București, prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic, expoziția își propune să revalorizeze imaginea suveranei și rolul pe care aceasta l-a jucat în realizarea Marii Uniri.
Foto: B1.ro
În spațiul expozițional Constantin Baraschi din Parcul Regele Mihai I, s-a încercat astfel recrearea unei atmosfere de epocă, pentru a aminti astfel că există un adevărat ”stil Regina Maria” care a reprezentat o sursă de inspirațe atât pentru femeile de la începutul anilor 1900, dar care continuă să își pună amprenta și asupra femeilor din prezent.
Expoziția cuprinde lucrări de artă contemporană inspirate de personalitatea Reginei Maria, ținute evocatoare create de tineri designeri, precum și obiecte de colecție de epocă, cărți rare, unele având chiar autograful Reginei, fotografii originale cu Alteța Sa, dar și celebrele reclame realizate în epocă.
Vizitatorii expoziției pot admira 100 de piese și accesorii, sunt fie din colecții private expuse în anul 2016 la Muzeul Național Cotroceni, fie colecții prezentate în premieră. Este vorba despre porturi tradiționale țărănești din perioada 1900-1930, cu înaltă valoare etnografică și estetică, în stilul celor purtate de Regina Maria a României.
Foto: B1.ro
Foto: B1.ro
Foto: B1.ro
Foto: B1.ro
Foto: B1.ro
Foto: B1.ro
Prezentă la vernisajul expoziției a fost și Iulia Victoria Neagoe, cea care a creat o serie de parfumuri inspirate de personalitatea Reginei Maria. Primul dintre acestea ”Violete”, amintește de florile preferate ale fostei suverane.
”În primul rând, m-a inspirat Regina. Am citit despre ea tot ce s-a scris. Am petrecut foarte mult timp la Balcic, chiar la castel. Am încercat și aici să petrec destul de mult timp în locurile ei preferate, am reușit, mai mult sau mai puțin, dar cumva o simt și întotdeauna mi-am dorit să-i creez ceva. De la un parfum, povestea s-a extins, o să fie o întreagă colecție. În toamnă va fi lansat cel de-al doilea parfum. Le-am gândit să fie în așa fel să exprime o latură a personalității ei. Parfumul de violete a fost obsesia vieții ei, până în ultima clipă și am încercat să îl creez exact așa cum am perceput-o în sensul de profunzime, de eleganță, dar eleganța aia de după o anumită vârstă, așezată, o frumusețe care nu e trecătoare, frumusețea clasică. Fiecare parfum, în afara faptului că reprezintă o latură a personalității Reginei Maria, este dedicat unei flori preferate, de aceea colecția se numește Florile Reginei”, a explicat creatoarea parfumurilor.
Foto: B1.ro
Foto: B1.ro
Referitor la femeile cărora le este dedicat parfumul ”Violete”, Iulia Victoria Neagoe a precizat: ”Eu m-am gândit la niște femei care sunt inspirate de Regina Maria, dar am avut surpriza, după ce l-am lansat în noiembrie anul trecut, să constat că fiecare femeie se regăsește într-un fel sau altul. În general, noi, femeile, iubim florile și în special violetele. Eu am vrut neapărat să fie violete indiene și nu violete de Parma. Ea s-a chinuit foarte mulți ani să aclimatizeze violetele în România, și chiar și la Balcic, însă nu a reușit, din păcate. Cert este că sper, de acolo de unde e, să simtă că am încercat să o elogiez și să o omagiez cu tot sufletul”.
Expoziția ”Regina Maria – Un veac de inspirație” este deschisă zilnic între orele 10:00-19:00, în perioada 14-19 iunie, în spațiul expozițional Constantin Baraschi din Parcul Regele Mihai I.
Foto: B1.ro
Foto: B1.ro
Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic