Serbia interzice începând de joi, 10 martie, exportul de grâu, porumb, faină și ulei. Anunțul a fost făcut de președintele Serbiei, Aleksandar Vucic.
Decizia a fost cauzată de creșterea prețurilor și a cererii produselor respective pe piaţa internaţională în urma războiului din Ucraina.
Potrivit liderului sârb, cetățenii vor beneficia de o reducere cu 20% a taxelor pe combustibili, pentru a compensa astfel din creşterea preţurilor acestora. Modificările respective vor însemna pierderi de 35 de milioane de euro pe lună pentru bugetul de stat.
Serbia, ţară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană, nu s-a alăturat sancţiunilor europene împotriva Rusiei după invazia acesteia în Ucraina.
Cele două țări având, în mod tradiţional, relaţii bune. Serbia fiind aproape complet dependentă de gazul rusesc. Gigantul Gazprom deţine 51% din acţiunile societăţii petroliere sârbe NIS, notează Agerpres.