Pompierii din New York au inițiat un protocol de răspuns în caz de urgență după ce „trei bubuituri și tremurături” au fost resimțite marți dimineață, 2 ianuarie, pe insula Roosevelt, informează dailymail.co.uk.
Echipajele de pompieri au fost chemate la blocul 580 din Main Street, la sud de Roosevelt Island Bridge & Tram, chiar înainte de ora 6 dimineața, după ce au primit informații despre mai multe explozii în zonă, a declarat FDNY.
„A fost foarte zgomotos. Pereții s-au cutremurat, iar ferestrele mele se auzeau zornăind”, a spus un martor.
O altă persoană a precizat că a fost atât de puternică explozia încât s-a simțit ca și cum „un camion ar fi intrat în clădirea noastră”.
„Bubuituri puternice și o zguduire. Încă încercăm să ne revenim. Lucruri înfricoșătoare”, mai spun martorii.
Numerous reports of explosions and building shaking near Roosevelt Island, Manhattan, New York City.
Firefighters report power outages, and multiple emergency crews respond to explosions in the Roosevelt Island, Manhattan, and Queens areas.
— News (@Arham_ba) January 2, 2024
De asemenea, pompierii au transmis că au simțit vibrații atât în Roosevelt Island, Manhattan, cât și în Queens și au cerut firmei de energie Con Edison „să se ocupe întreruperea curentului la mai multe clădiri”.
În urma incidentului nu au fost raportați răniți, iar ancheta continuă.