Explozii în noaptea de duminică spre luni, la Kiev. Țintele au fost agenţii ale băncii ruseşti Sberbank din capitala ucraineană, unde au fost înregistrate pagube importante în urma deflagrațiilor, informează Russia Today.
Atacurile au avut loc la diferenţă de câteva minute, în jurul orei locale 01.00 (01.00 ora României).
Ambele agenţii bancare se află în apropierea unor blocuri de locuit, iar exploziile au trezit şi au alarmat localnicii.
Până la ora transmiterii acestei știri, atacul nu a fost revendicat, iar poliţia ucraineană anchetează incidentul.
Acesta nu este primul atac ce vizează banca rusească. Sâmbătă, persoane necunoscute au aruncat cocteiluri Molotov în agenţia Sberbank din oraşul Nikolaev, iar în luna aprilie, o altă agenţie a băncii a fost bombardată, poliţia descoperind ulterior alte două dispozitive explozive intacte la faţa locului.
Potrivit agenţiei Tass, Sberbank se numără printre primele cinci bănci din Ucraina.