Explozie lângă Ambasada Israelului din Cipru: Patru suspecți de origine siriană, reținuți

Explozie lângă Ambasada Israelului din Cipru: Patru suspecți de origine siriană, reținuți
Sursa Foto:Freepik

Explozie lângă ambasada Israelului din Cipru. O bombă improvizată a fost detonată sâmbătă dimineața. Dispozitivul explozibil artizanal a fost declanșat de la o distanță de aproximativ 30 de metri de intrarea în ambasadă.

Clădirea ambasadei nu a suferit daune și nu au fost persoane rănite. Autoritățile au răspuns rapid, izolând zona și luând măsuri adecvate pentru a preveni orice posibilă amenințare ulterioară.

Patru suspecți reținuți

Poliția cipriotă a intervenit prompt și a reținut 4 bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani. Aceștia sunt considerați suspecți în legătură cu incidentul și vor fi supuși investigațiilor ulterioare.

Conform informațiilor, dispozitivul exploziv era compus dintr-un obiect metalic umplut cu material folosit la artificii. Se pare că cei patru bărbați reținuți ar proveni din Siria.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`