Două persoane sunt date dispărute şi alte cinci au fost rănite în Marea Britanie, după o explozie de proporţii la o fabrică de artificii din Stafford. Acestea au continuat să lumineze cerul timp de ore bune şi au făcut imposibilă intervenţia maşinilor de pompieri.
Cauza exploziei nu este cunoscută, dar localnicii spun că s-a auzit extrem de tare şi a fost urmată de un nor gros de fum. Artificiilor au luminat cerul nopții minute în șir şi au fost completate de flăcările incendiului provocat de deflagrație.
Autoritățile britanice au trimis imediat ambulanțe, dar și mai multe echipaje de pompieri și de poliție. Focul a putut fi controlat abia după câteva ore, timp în care drumurile din zonă au fost închise, iar clădirile din apropiere au fost evacuate.