O moschee din Afganistan, Imam Zaman din Pol-e-Khomri, a fost aruncată în aer de o explozie care s-a produs, vineri, în timpul rugăciunii și mai multe persoane au fost ucise și rănite.
Cauza exploziei nu este cunoscută, dar de când talibanii au revenit la putere, din august 2021, mai multe moschei sunt atentate în timpul rugăciunii de vineri, potrivit G4media.
„A fost un zgomot groaznic. După explozie, un număr mare de persoane ucise şi rănite au fost transportate la spital. Situaţia nu este deloc bună”, a spus un martor al exploziei.
După ce talibanii au revenit în țara, războiul din Afganistan s-a încheiat, iar violențele s-au redus, cu toate că autoritățile spun că în ultimii doi ani s-au produs multe atacuri în care sunt vizați civili. Majoritatea atacurilor au fost revendicate de SI-K, aripa locală a grupării Stat Islamic (SI).
Minoritățile religioase, străinii, chiar și talibanii au fost vizați în aceste atacuri, iar analiștii sunt de părere că jihadițtii SI rămân principala amenințare a acestei țări.