ALERTĂ! Explozie accidentală în Rusia în urma testării unei rachete nucleare. Oamenii speriați de un nou CERNOBÎL
Alertă maximă în Rusia, acolo unde un posibil dezastru nuclear s-a produs recent, în regiunea Arhanghelsk, în urma unui test militar cu rachete!
Agenţia nucleară rusă Rosatom a anunțat că accidentul s-a produs în timpul testării unei rachete cu propulsie lichidă, relatează Reuters.
Pe lângă cei cinci morți, alte trei persoane au suferit răni în timpul accidentului, inclusiv arsuri.
Speriați de un nou Cernobîl, locuitorii din zona Arhanghelsk au început să își cumpere pastile de iod, pentru a reduce efectele expunerii la radiaţie după accident.
Inițial, Ministerul Apărării a precizat că în atmosferă nu au ajuns substanţe chimice periculoase şi că nivelurile de radiaţie sunt neschimbate, dar autorităţile din oraşul Severodvinsk, aflat în apropiere, au vorbit despre o scurtă creştere a radiaţiei, conform EVZ, scrie stirescu.ro.
Potrivit Greenpeace, nivelul de radiaţii era de 20 de ori mai mare decât cel normal la Severodvinsk.
Până acum, nu a fost furnizată nicio explicaţie oficială.