În jur de 40 de persoane sunt în continuare dispărute în urma exploziei unui tren în orașul canadian Quebec. Autoritățile se tem că aceștia ar fi fost arși în întregime, relatează Newser.
Deși spitalul din Lac-Megantic se pregătise pentru un număr mare de victime, un voluntar de la Crucea Roșie a afirmat că ”nu sunt răniți; sunt toți morți”.
În afară de una, toate cele 72 de vagoane transportau petrol brut în momentul în care trebnul a explodat în centrul orașului sâmbătă dimineață, când străzile erau pline de oameni.
Până în prezent a fost confirmat decesul a cinci persoane în urma celui care pare să fie cel mai mare accident de tren din Canada din ultimul secol.
”Este un dezastru de neimaginat. Este o zonă enormă, 30 de clădiri fiind complet distruse. Nu există nicio familie care să nu fi fost afectată”, a declarat primul ministru Stephen Harper care a vizitat orașul în urma deflagrației.
Sâmbătă dimineață, un tren de marfă ce transporta combustibil a deraiat și a luat foc în centrul orașului Lac-Megantic. (Detalii AICI)