Experți în meteorologie: Încălzirea climei va avea ca efecte inundații, secetă și valuri de căldură extremă

Publicat: 28 03. 2012, 20:02
Încălzirea climei va avea ca efect valuri de căldură mai frecvente, secete mai intense și ploi violente în anumite regiuni, sunt avertizările experților în meteorologie sintetizate în 592 de pagini. Meteorolog...

Încălzirea climei va avea ca efect valuri de căldură mai frecvente, secete mai intense și ploi violente în anumite regiuni, sunt avertizările experților în meteorologie sintetizate în 592 de pagini.

Meteorologii susțin că schimbările climatice au provocat fenomene meteo extreme în ultimii 50 de ani, iar acestea s-ar putea intensifica în următoarele decenii.

“Există riscuri aproape peste tot, atât în regiunile dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare, în zonele în care este exces de apă, dar și în cele de secetă”, a declarat unuld intre experții în meteorologie, Chris Field, citat de AFP.

Potrivit experților, cele mai vulnerabile orașe ar fi cele în curs de dezvoltare, cele aflate în zonele de coastă sau statele insulare mici.

“Lumea va trebui să se adapteze și să reducă emisiile poluante dacă vrem să facem față schimbărilor climatice”, a precizat Rajendra Pachauri, președintele Grupului interguvernamental de experți privind evoluția climei.