"Există riscuri pe care nu reuşim să le reducem". Unul dintre cele mai mari târguri din Europa, anulat din cauza terorișilor
Unul dintre cele mai importante din Europa, târgul de vechituri de la Lille, din nordul Franţei,va fi anulat din cauza temerilor că pot avea loc noi atentate.
Târgul urma să aibă loc în primul week-end din septembrie, unde erau aşteptaţi să-şi vândă marfa 10.000 de comercianţi pe 100 km de trotuare, a anunţat vineri primarul oraşului, Martine Aubry, informează stiripesurse.ro.
„A menţine acest eveniment este o problemă de responsabilitate morală. Cred deci că trebuie să suspendăm târgul din 2016”, a explicat Martine Aubry. În 2015, cel mai important târg de vechituri din Franţa a atras peste 2,5 milioane de vizitatori.
'Am făcut cu adevărat totul' pentru a spori securitatea, 'dar există riscuri pe care nu reuşim să le reducem', a spus primarul socialist, precizând că 'este o decizie dureroasă'.
'La un moment dat, indiferent de pasiunile, convingerile noastre, trebuie să spunem stop unui model care este depăşit de exigenţele de securitate', a indicat la rândul său prefectul Michel Lalande, reprezentant al statului în regiune.
Decizia de a suspenda târgul de vechituri de la Lille se adaugă anulării unei serii de evenimente festive deja anunţată după atentatul de la Nisa de la 14 iulie, care s-a soldat cu 85 de morţi şi 434 de răniţi.