Exerciții NATO la Capu Midia: Americanii aduc temporar în Români o baterie antirachetă Patriot, ca parte a eforturilor Alianței de a-și consolida apărarea aeriană

Exerciții NATO la Capu Midia: Americanii aduc temporar în Români o baterie antirachetă Patriot, ca parte a eforturilor Alianței de a-și consolida apărarea aeriană
Foto: thetimes.co.uk

Americanii aduc temporar la Capu Midia o baterie antirachetă Patriot. Sistemul de apărare, transportat de la o bază militară din Germania, va fi folosit în cadrul unui exerciţiu NATO, în perioada 1-12 noiembrie, informează B1 TV. Potrivit oficialilor americani, exerciţiile fac parte din eforturile Alianţei de a-şi consolida apărarea aeriană şi a descuraja ambiţiile Rusiei în Europa de Est.

Bateria Delta a Batalionului 5, Regimentul 7 Apărare Aeriană din cadrul Forţelor Terestre ale Statelor Unite va ajunge din Germania la poligonul de trageri sol-aer din Capu Midia, acolo unde va avea loc un exerciţiu bilateral româno-american. Li se vor alătura militari ai Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu" , pentru antrenamentele care se vor desfăşura în perioada 1-12 noiembrie.

Activitatea de instruire a fost planificată cu un an înainte şi este inclusă în Planul cu principalele activităţi al Statului Major al Forțelor Aeriene. Cu toate acestea, militarii americani au aflat că vor ajunge în România cu doar 72 de ore înainte de a porni spre ţara noastră.

Sistemul antirachetă Patriot pe care îl vor folosi forţele americane la exerciţiul de la Capu Midia este adus în România pe calea ferată.

Statele Unite dislocă prin rotaţie, de mai bine de cinci ani, câte o baterie Patriot în Polonia pentru diverse antrenamente. Este însă pentru prima oară când un astfel de sistem ajunge în țara noastră.

Sistemele Patriot au intrat în serviciul forţelor americane în anii '80. Ele au fost testate în primul război din Golf, împotriva rachetelor irakiene Scud. De-a lungul timpului, însă, sistemul a fost modernizat constant. Patriot este în continuare unul din principalele sisteme anti-aeriene folosite de Statele Unite, dar şi de ţări partenere precum Germania, Spania, Grecia, Olanda, Israel sau Japonia.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`